Ce frumos e fotbalul! Revenire de poveste şi trei puncte mari pentru Progresul Ezeriş
De la agonie la extaz au trecut fotbaliştii şi suporterii Progresului Ezeriş, la meciul de acasă cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu II! Jocul din cea de-a patra etapă a playout-ului a început cum nu se poate mai rău pentru formaţia cărăşeană: pe arena reşiţeană Gloria, oaspeţii au deschis scorul în minutul 4, prin Pirici, şi şi-au majorat avantajul în minutul 40 – a doua reuşită fiind semnată de Raşoveanu. Condusă cu două goluri la pauză, gruparea din Ezeriş a mai primit o lovitură în repriza secundă: în minutul 62, Mărgan a văzut al doilea galben şi şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică.
Articol editat de Vali Hora, 21 aprilie 2023, 20:58 / actualizat: 22 aprilie 2023, 12:31
Înfrângerea părea inevitabilă – dar jucătorii Progresului au crezut până în ultima clipă în şansa lor, iar fotbalul i-a răsplătit de această dată. Cu spatele la zid, ezerişenii au avut un final entuziasmant şi au reuşit să întoarcă rezultatul în ultimele zece minute! Piquionne, Rotariu şi Geangălă au marcat golurile care au stabilit scorul partidei: Progresul Ezeriş – Viitorul Pandurii II 3-2. O victorie de moral şi trei puncte mari pentru formaţia cărăşeană, care speră din nou. Antrenorul Mircea Manu:
„Am fost în Săptămâna Patimilor vinerea trecută, unde chiar am pătimit cu adevărat . Cum ați văzut și astăzi ,suferim, pătimim, suntem în genunchi, dar băieții au dat dovadă de caracter, s-au autodepășit și am demonstrat că în 10 suntem mai puternici decât în 11. Fotbalul la 2-0 este un scor periculos. Adversarii se relaxează. Tu trebuie să crezi în șansa ta, şi s-a demonstrat că se poate. Astăzi, băieții chiar s-au autodepășit, chiar dacă suntem acolo unde suntem. Sper că, odată cu această victorie, am depășit acel blocaj psihic în care suntem împreună – şi eu, şi jucătorii. Dar credem, credem până la final. Am zis și o repet, atâta timp cât matematic nu suntem retrogradați, rămân lângă băieți și sper să salvăm corabia”, a spus tehnicianul Mircea Manu.
Progresul Ezeriş: Cristian Birăescu, Devion Brathwaite, Miroslav Veca, Iosif Rotariu, Robert Cărăuşu, Ebenezer Teka, Bogdan Dumitru, Răzvan Ciurea, Bogdan Geangălă, Piquionne Loick, Marius Mărgan. Rezerve: Alex Varga, Mario Creţu, Ionuţ Lungu, Ihor Burkan, Dumitru Dragomir, Alex Cârlugea, Dorel Zamfir, Pătru Corneanu. Antrenor Mircea Manu
Progresul Ezeriş rămâne pe ultimul loc în playout-ul seriei a 7-a – dar formaţia cărăşeană a egalat-o la puncte pe adversara de astăzi. În runda următoare, pe 29 aprilie, Progresul are deplasare la Aurul Brad.