Drum lin în Lumină, Sanda Manu!
Când un Artist și un dascăl pleacă, în Săptămâna Luminată, o tăcere adâncă coboară peste scena Teatrului Românesc. O cortină grea de lacrimi cade peste ultimul spectacol pământean al celei ce-a fost, Sanda Manu, regizor și dascăl la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
Articol editat de Anca Bălălău, 19 aprilie 2023, 14:55
Puțini știu că a fost partenera de viață a regretatului actor Ștefan Tapalagă și împreună au o fiică, Irina.
’Când iți pleacă o parte din suflet…îl petreci în Tăcere.
Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată… Doamna Sanda Manu…
Tăcere. Rugă.Multă Iubire. Enormă recunoștință. Și iar… Iubire. Și iar… tăcere.
Sanda …Un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare și emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganța, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor. Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten – deci profesor ideal.
Dumnezeu să i țină sufletul in Pace șii Lumină!’’scria pe facebook fosta sa studentă, distinsa doamnă Oana Pellea.
Sanda Manu s-a născut în anul 1933. Tatăl ei a fost apreciatul actor Ion Manu.
„Tata era una dintre persoanele cele mai importante din viața mea. Pe el îl ascultam cel mai tare. Era imprevizibil. Actor, scriitor. Bun și deștept, cu îngrozitor de mult umor. El m-a făcut să mă îndrăgostesc de limba română. Era foarte cald cu oamenii și foarte iubitor. Biblioteca lui erau oamenii. Viața era o teribilă carte, tot timpul era interesant. Îmi spunea mereu că un om inteligent nu se plictisește niciodată. Am avut o guvernantă austriacă. A venit când aveam un an și a plecat atunci când aveam 51 de ani. A fost îngerul meu păzitor. Uneori îmi spun că a fost făptura pe care am iubit-o cel mai mult în viața asta. A fost darul cel mai de preț al mamei mele, care a acceptat iubirea mea pentru această femeie”, spunea Sanda Manu.
A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind colegă, printre alții, cu Radu Penciulescu. După absolvirea facultății, a lucrat ca regizor de teatru și de televiziune și profesor universitar la IATC, devenit după 1989, ATF mai apoi, UATC și, în fine, UNATC.
Și-a încheiat cariera pedagogică (și universitară) la Facultatea de Teatru a Universității Spiru Haret.
A regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune. A montat spectacole în teatre din Germania și S.U.A., efectuând turnee în străinătate, la Belgrad, Varșovia, Moscova, Riga și Berlin. În 1972 a fost într-o călătorie de studii, ca visiting teacher, în Cuba.
A fost distinsă cu Premiul de Excelență al UNITER 1992 și cu Premiul pentru regia spectacolului „Bolnavul închipuit” (de Moliere) de la Teatrul Național Cluj-Napoca la Festivalul de Comedie de la Galați 2003. Un alt spectacol longeviv și de mare succes, cu premiera în 18.10.2003, este „Cum iubește cealaltă jumătate” de la Teatrul Mic din București. În 2011 a montat pentru Teatrul Metropolis din București textul lui Jean Cocteau „Vocea umană” cu Oana Pellea ca protagonistă. În anul 2008 i s-a decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate. După 1995 a fost, pe durata unui mandat de 4 ani, vicepreședinte al UNITER .
Îmi amintesc starea acelei zile din anul 2009, când doamnei Sanda Manu i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC… simplitatea și emoția domniei sale m-au copleșit… m-au definit.
”Inteligența, sensibilitatea, foamea de cultură, ambiția, uriașa putere de muncă, grija față de tânăra generație și dragostea pentru țară au făcut din Sanda Manu una dintre personalitățile cele mai respectate și îndrăgite în lumea teatrului”, spunea Radu Beligan, conform Cinemagia.
„Am avut noroc. Teatrul mi-a luat tot. Mi-a plăcut foarte tare. Îmi plac oamenii. Nu m-a atras filmul. Mie mi-au plăcut oamenii. Contactul cu ei. Teatrul nu înseamnă regizorii, ei sunt la modă de puțină vreme. Teatrul e actorul”, mărturisește Sanda Manu. „Actoria este profesia în care totul e ca la război. Indiferent ce relaţie ai cu cei de lângă tine, indiferent dacă îi urăşti, dacă-i iubeşti prea tare, de partenerii pe care îi ai, în clipa în care intri să joci eşti ca soldatul în tranşee. Trebuie să fii sigur că acela de lângă tine ţi-e umăr la umăr, nu te împuşcă pe la spate. Asta creează o anume relaţie pe timpul unor repetiţii, unde pot fi înfruntări, certuri, dar niciodată trădare”,era crezul de credință al unui mare nume al Teatrului și Școlii românești, Sanda Manu!
Drum lin în Lumină, doamna Sanda Manu!