Premianții Galei Radio România Cultural 2023
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XXII-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 3 aprilie 2023, la Teatrul Odeon.
Articol editat de Valentina Adam, 4 aprilie 2023, 08:18 / actualizat: 5 aprilie 2023, 12:27
Prezentat de actorul Șerban Pavlu, evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi ale lumii culturale şi artistice, a Preşedintelui Director General al Radio România, dl. Răzvan Ioan Dincă, a jurnaliştilor și criticilor, dar şi a unui numeros public ce a umplut sala Teatrului Odeon. S-au bucurat de aplauze îndelungi toţi nominalizaţii şi premianţii galei și au fost de asemenea deosebit de apreciate momentele artistice realizate de coregraful Emil Rengle și de Big Band-ul Radio, condus de Simona Strungaru. Diplomele Galei au fost realizate special și personalizate de Dan Perjovschi.
Câştigătorii premiilor speciale au fost:
Laureata Premiului de Excelență a fost actrița Dorina Lazăr;
Premiul special “RRC Responsabil” a fost primit de Mihaela Chiper, fondatoarea Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale;
Premiul special “Jazz Made in Romania” i-a fost acordat muzicianului și promotorului muzical Florian Lungu;
Premiul “Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, i-a revenit lui Ovidiu Șandor, inițiatorul bienalei Art Encounters.
Premiile pe secțiuni sunt următoarele:
La categoria PROZĂ: Mircea CĂRTĂRESCU, pentru romanul „Theodoros”;
La categoria POEZIE: Moni STĂNILĂ, pentru cartea „Ofsaid”, Editura Nemira, 2022;
La categoria TEATRU: Echipa Reactor de Creație și Experiment din Cluj-Napoca, pentru spectacolul „Visul” de Alexa Băcanu, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, din cadrul proiectului „Zonă de siguranță”;
La categoria FILM: „R.M.N.’’, scenariul și regia Cristian Mungiu;
La categoria ARTE VIZUALE: Ștefan Câlția pentru expoziția „Obiectele restaurării” la Muzeul de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași (curatori, Alexandra Manole și Matei Câlția);
La categoria ȘTIINȚĂ: Mirela Stoeac-Vlăduți, pentru „MV sci-art”, primul centru dedicat artei contemporane și științei;
La categoria MUZICĂ: Diana Rotaru – directorul artistic al „Festivalului Internațional MERIDIAN”;
La categoria EDUCAȚIE: UiPath Foundation, pentru lansarea în România a aplicației de citit „Nabu”.
Din juriul galei au făcut parte: Bogdan Ghiu – publicist, Luminiţa Corneanu – critic literar, Răducu Croitoru – manager Radio România Cultural, Adina Georgiana Dragomir – redactor şef Radio România Cultural, Cristian Marica-Rădoi – redactor şef Radio România Cultural.
Producător: Radio România Cultural
Partener: Teatrul Odeon
Foto: Alexandru Dolea