[FOTO-AUDIO] Kinder Cup Măureni, o sărbătoare a fotbalului juvenil!
Gruparea sportivă ACS Mundo Reşiţa rămâne consecventă în misiunea pe care şi-a asumat-o: aceea de a descoperi şi a forma tinerele talente ale fotbalului bănăţean. Prima condiţie e să-i atragi pe micuţi pe dreptunghiul verde, acolo unde aventura fotbalistică începe ca o joacă – pentru că bucuria de a juca fotbal la vârste fragede e nepreţuită.
Articol editat de Vali Hora, 29 martie 2023, 23:15 / actualizat: 30 martie 2023, 10:29
În această idee, clubul Mundo a organizat zilele trecute cea de-a doua ediţie a competiţiei Kinder Cup de la Măureni. De această dată, s-au aliniat la start, pe cocheta bază sportivă din localitate, tinerii fotbalişti din generaţia 2014. Alături de Mundo, au participat echipe ale cluburilor CSM Reșița, CFR Timișoara, Ripensia Timișoara, Fortuna Arad şi Retezatul Hațeg. Fiecare formaţie a jucat cinci meciuri a câte 25 de minute, iar toți copiii au fost răsplătiți cu medalii. O competiţie reuşită, a spus la final antrenorul grupei Mundo 2014, Flavius Riţa:
„Am reușit să facem un turneu frumos la Măureni. Au fost meciuri echilibrate, copiii au fost foarte bucuroși, iar vremea s-a dovedit prielnică pentru fotbal. Sperăm să facem și alte turnee, la alte categorii de vârstă, atât la Maureni, cât și la Reșița. Vreau să mulțumesc prietenilor mei de la Arad, Haţeg, Timișoara și Reșița, pentru că au onorat invitaţia la Kinder Cup. Sper că vom reuși să mergem și noi la e, la alte turnee. Mulțumim domnului primar Brian Filimon pentru susținerea necondiționată. De asemenea, mulțumim Asociaţiei Judeţene de Fotbal din Caraș-Severin, părinților și tuturor celor prezenți.”