Povești de ascultat în Zilele babelor: Dochia, fiica împăratului și Muntele de sticlă, în premieră la Radio România Actualități
Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați în premieră Dochia, fiica împăratului, miercuri, 8 martie, și Muntele de sticlă, joi, 9 martie, de la ora 20:50, la Radio România Actualități, primele două povești din programul multianual „Povești din țările central și est europene” produse în colaborare cu Institutul Polonez București.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 3 martie 2023, 12:18
Parteneriatul Teatrului Național Radiofonic cu Institutul Polonez București în programul „Povești din țările central și est europene” grupează o serie de zece legende și basme populare din Polonia, România, Ungaria, Cehia, Slovacia și Ucraina, repovestite de Marina Ilie, profesoară de limba polonă la Universitatea din București. Dramatizate pentru ascultătorii emisiunii „Noapte bună, copii!”, cele două povești deschid copiilor universul legendelor și basmelor populare și contribuie la educarea în spiritul toleranței și formării unei conștiințe comune europene. Poveștile programului sunt selectate din e-book-ul Floare de ferigă, cu basme, povești și legende din spațiul carpatic, editat în 2022 de Institutul Polonez București.
Povestea Dochiei, a circulat în literatura populară în două versiuni. În prima, culeasă din popor de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica regelui Decebal. Legenda împăratului Traian îndrăgostit de fiica regelui dac a circulat începând din secolul al XIX-lea și sugerează printr-o parabolă nașterea poporului român. A doua variantă, mai veche, datează din secolul al XVII-lea, din vremea lui Dimitrie Cantemir, iar Dochia e regina Daciei, devenită, ulterior, subiectul unor povestiri populare, balade şi colinde. Totodată, legenda Babei Dochia e legată de prima zi de martie, căci numele eroinei provine din calendarul bizantin unde în prima zi a primăverii este celebrată Sfânta Evdokia. Mitul Babei Dochia este unul dintre cele mai frumoase şi importante mituri românești, în oricare dintre variantele ei. Povestea Dochia, fiica împăratului în adaptarea radiofonică a Emei Stere și regia artistică semnată de Attila Vizauer, combină sursele populare și redă sonor împletirea legendei cu poezia populară, o caracteristică a legendelor și basmelor populare românești.
Muntele de sticlă aduce în atenție o temă majoră a tuturor culturilor: adevăratul talent nu se impune prin strălucirea hainelor sau a frumuseții, ci prin harul înțelepciunii și al istețimii. Sub forma unei povești simple, care se desfășoară în vârful unui munte de cleștar, sunt istorisite aventurile mezinului pornit să salveze prințesa de sub puterea unei vrăji. După ce îndură toate grozăviile la care este supus, escaladând muntele de sticlă, fară să se abată de la convingerile lui, reușește să o elibereze pe prințesă prin consecvență și curaj. În dramatizarea radiofonică și regia artistică a poveștii Muntele de sticlă, Mihnea Chelaru îmbină elementele de basm cu modalități de exprimare sonoră ale prozei.
Parteneriatul Teatrului Național Radiofonic cu Institutul Cultural Polonez este un act de cooperare culturală prin care contribuim la cunoașterea și dialogul patrimoniului literaturii orale din țările est-europene, ca expresie a influențelor și interferențelor culturale specifice acestei zone multiculturale.
Poveștile Dochia, fiica împăratului și Muntele de sticlă pot fi ascultate și online aici: https://www.eteatru.ro/#art-index/basme-poveti-i-legende-din-ari-central-i-est-europene/8381
Dochia, fiica împăratului, legendă românească repovestită de Marina Ilie, adaptare radiofonică Ema Stere. În distribuție: Alexandra Stroe și Mădălina Ignat. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Renata Rusu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Muzica originală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Attila Vizauer.
Muntele de sticlă, poveste populară poloneză repovestită de Marina Ilie. Adaptarea radiofonică: Mihnea Chelaru. În distribuție: Rodica Mandache, Vlad Bârzanu, Ioana Chelaru. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Muzica originală: Cristian Matei. Redactor: Simona Vasiliu. Regia artistică: Mihnea Chelaru
Serviciul Comunicare și Relații Publice