[AUDIO] Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin, aduce „sufletiştii” la Reşiţa
„Seminţe cu suflet“ a pornit de la un grup de prieteni, pasionaţi de grădinărit, dintr-o comună din judeţul Buzău, care au început să facă schimb de seminţe pentru a avea fiecare cele mai bune legume şi cele mai frumoase flori. Schimburile s-au extins în satele învecinate şi în şapte ani, aproape 1.000 de pasionaţi din întreaga ţară au devenit fideli aceluiaşi principiu: „Strânge, seamănă şi dă mai departe!“. Ei nu fac parte dintr-o asociaţie sau fundaţie, activitatea lor fiind susţinută de fiecare membru în mod voluntar.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 februarie 2023, 19:41
Rodica Meiroşu este unul dintre iniţiatorii grupului care oferă grădinarilor care vor să cultive fructe sau legume româneşti, seminţe din soiuri vechi, puieţi de pomi fructiferi, seminţe şi puieţi de flori în cadrul unor evenimente de câteva ore, realizate pe munca, cheltuiala şi efortul fiecăruia de a dărui.
În această primăvară, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin, grupul „sufleţiştilor” va ajunge şi în Reşiţa.
Rodica Meiroşu pentru Radio Reşiţa:
Rodica Meiroşu a mai subliniat că, prin daruri şi schimburi, seminţele româneşti, în special cele de ierburi aromatice au ajuns în toată Europa, ba chiar şi în Africa sau India.
Amintim că, „Seminţe cu suflet“ este un spaţiu al prieteniei, destinat asigurării existenţei şi distribuirii gratuite a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversităţii.