Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului „Viața într-o valiză”
Violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma și pianista Sînziana Mircea sunt capetele de afiș ale concertului „Viața într-o valiză”, organizat pe 25 februarie de Radio România Cultural și Orchestrele și Corurile Radio, pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina.
Articol editat de Valentina Adam, 8 februarie 2023, 19:00 / actualizat: 9 februarie 2023, 18:08
Alături de cei trei muzicieni, pe scena Sălii Radio va mai urca flautista Maria Velia din Ucraina, studentă în anul al doilea la Universitatea Națională de Muzică din București.
„Războiul din Ucraina m-a făcut să conștientizez, o dată în plus, fragilitatea existenței noastre. Pacea, libertatea și siguranța fiecăruia dintre noi pot fi puse în pericol înainte să ne dăm seama. Muzica este cea care ne poate reda speranța și încrederea!” , a declarat Alexandru Tomescu.
Concertul-eveniment organizat de Radio România Cultural împreună cu Orchestrele și Corurile Radio România și Fundația Arte și Artiști în Dialog pe 25 februarie, de la ora 19:00, își propune să atragă atenția asupra dramei prin care milioane de oameni din Ucraina continuă să treacă la un an de la începerea războiului.
„Împotriva unui război cumplit, irațional, aproape de neimaginat în zilele noastre rămâi întâi înmărmurit. Realizezi apoi că nu poți lupta decât cu armele umanității. Noi avem arcușul, alții au pensula, alții au talentul lor și foarte mulți au bunătatea și priceperea de a ajuta. De asemenea sunt unul dintre românii prin casa căruia au trecut mai mult de 20 de ucraineni de la începutul războiului. Voi cânta cu toată inima pentru oamenii care au plecat cu viața într-o valiză și pentru cei care au rămas pe pământul Ucrainei. Sper ca acest concert să fie o alinare și, așa cum frumos se numește campania Radio România Cultural, o Rugă pentru pace.” (Răzvan Suma)
În program lucrări de J. S. Bach, Bach/Kempff, J. A. Stamitz, L. van Beethoven, R. Schumann, Schubert/Liszt, C. Porumbescu, D. Popescu, S. Mircea/B. Marcello și de compozitorul ucrainean Myroslav Skoryk.
Biletele se pot cumpăra de pe site-ul iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Radio.
Până pe 20 februarie, oricine are o valiză pe care nu o mai folosește, o poate aduce la sediul Radio România din București (intrarea din strada Temișana, la Registratură, program Luni-Vineri, 9:00-17:00), putând să își exprime în acest fel solidaritatea cu suferința poporului ucrainean.
Detalii despre campania Radio România Cultural „Viața într-o valiză”:
Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice