[AUDIO] Măsurile pentru limitarea şi eradicarea pestei porcine africane, de bun augur în Caraş-Severin
În Caraş-Severin NU mai evoluează în prezent niciun focar de pestă porcină africană, a declarat recent directorul executiv adjunct al DSVSA din judeţ, Dorin Imbrea în şedinţa Colegiului Prefectural de la sfârşitul săptămânii trecute:
Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 ianuarie 2023, 17:20
„În momentul de față, la nivelul județului Caraș-Severin nu avem niciun focar activ în cadru exploatațiilor nonprofesionale şi nici la nivelul exploatațiilor comerciale. Avem 45 de fonduri cinegetice afectate. De la primele cazuri apărute în 2020 și până la acest moment, au fost înregistrate 5 focare la nivelul gospodăriilor, cu un număr de 38 de animale afectate și 45 de cazuri în fondurile de vânătoare, cu un număr de 230 cazuri la mistreți care au fost diagnosticați pozitiv cu pestă porcină africană, dintr-un total de 76 de fonduri cinegetice din judeţ„.
Pesta porcină africană este o boală cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toate suinele, fie ele domestice sau sălbatice. Această rezistenţă precum şi particularităţile biologice ale virusului au făcut imposibilă producerea unui vaccin eficient până în prezent, a mai subliniat Dorin Imbrea.
Conform acestuia, boala nu se transmite de la animale la om, însă produce un procent de mortalitate foarte mare, iar pierderile economice rezultate în urma combaterii ei sunt deosebit de ridicate, atât prin costurile cu eradicarea, cât şi prin restricţiile impuse comerţului cu porci vii şi produse provenite de la porci.