Vernisaj-expoziție de carte poștală „Imagini urbane cărășene” la Reşiţa
În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naționale, Muzeul Banatului Montan Reșița în colaborare cu Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Caraș-Severin organizează expoziția de carte poștală cu genericul „Imagini urbane cărășene” care va avea loc în holul sălii de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, miercuri, 11 ianuarie 2023, ora 12.00.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 ianuarie 2023, 09:32
Exponatele provin din colecția de carte poștală a Muzeului Banatului Montan precum și din Fondul personal Valeriu Leu (Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Caraș-Severin).
Orașele cărășene au experimentat de-a lungul timpului numeroase intervenții arhitectonice, astfel că azi, în comparație cu perioada antebelică, multe zone sunt de nerecunoscut. Imaginile redate pe cărțile poștale sunt un portal către un timp diferit, către locuri diferite din orașele Caraș-Severinului: Anina (Steierdorf), Bocșa (Bogşan), Băile Herculane (Herkulesfurdö), Caransebeș (Karánsebes), Oravița (Oravicza), Moldova Veche. Astfel, se evidențiază orașe cochete, cu arhitectura specifică finelui de veac XIX, cu firme diverse exprimând o viață economică activă.
Mesajele cărților poștale sunt și ele fragmente din viețile unor persoane care la un moment dat au vizitat locurile bănățene. În cuprinsul gândurilor transmise pe verso regăsim tandrețuri, chestiuni de viață cotidiană ori urări de sărbători și chiar mici indiscreții.