Un deceniu fără Sergiu Nicolaescu
O viață care bate filmul a avut artistul Sergiu Florin Nicolaescu, născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastiţa Cambrea, iar tatăl – Pantelimon Nicolaescu.
Articol editat de Anca Bălălău, 3 ianuarie 2023, 18:44
La vârsta de 5 ani, familia sa se mută la Timişoara, unde Nicolaescu parcurge cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947).
De mic copil i-au placut filmele și își dorea să fie și actor. A făcut ultimele 4 clase de liceu în 2 ani.În 1948, la terminarea liceului, a intrat la trei facultăți: Belle Arte, Politehnica și Școala de Ofițeri de Marină. Lucra pentru Regele Mihai, la Savârșin, iar când acesta a părăsit România, tatăl său a fost arestat. A fost condamnat la 7 ani.
În 1954, la doi ani de la absolvirea Politehnicii, i s-a propus un post de director tehnic la un I.A.S de lânga București, devenit mai târziu Gospodăria partidului. Intâmplarea a făcut să întâlnească un coleg din Politehnică, repartizat în Cinematografie și astfel ajunge să aibă legătură cu acest domeniu
Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „Scoicile nu au vorbit niciodată”, urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internaţională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America.
În 1967 realizează primul lungmetraj de ficţiune, coproducţia româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici, iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producţie istorică de referinţă, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei româneşti.
În anul 1972 regizează primul film poliţist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuţie de excepţie: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani.
În anul 1972 se consacră şi ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme poliţiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 şi continuată cu „Ultimul cartuş” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Duelul” – 1981 şi „Supravieţuitorul” – în 2008.
Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” şi „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, şi „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an.
În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD.
Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 şi „Ultimul corupt din România” – în anul 2012.
Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău.
De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediţii a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare.
Ca structură, Sergiu Nicolaescu a fost un om şi un artist extrem de ordonat şi chibzuit cu viaţa sa, în tinereţe practicând mai multe sporturi: atletism, călărie, box, tir şi rugby. În fiecare zi, chiar şi la 82 de ani, practica cel putin 1 oră de activitate fizică.
Din păcate destinul său s-a frânt acum ani 10 ani marele regizor fiind învins de peritonită, la 82 de ani, după ce a fost internat la Spitalul de Urgenţă Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecţiune digestivă cronică. A fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie 2011. Așa a fost descoperită o peritonită. Însă, trupul slăbit nu a rezistat, iar pe 3 ianuarie 2013, Sergiu Nicolaescu a murit.
Rămâne un artist care a lăsat o frumoasă amprentă în cinematografia românească, care a fost printre puținii care au montat filme istorice și care s-a bucurat de o distribuție cu nume importante ale teatrului și filmului românesc.
A fost și este contestat, admirat și aruncat la colț, dar a rămas un mare regizor de la a cărui plecare se împlinește astăzi un deceniu.
Un deceniu de când strigă Motor în ceruri, unde s-a mutat aproape toată distribuția…