Minivacanța de Anul Nou a fost relativ liniștită în Caraș-Severin
Polițiștii au intervenit la peste 260 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției, Alina Boeru.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 3 ianuarie 2023, 11:52 / actualizat: 3 ianuarie 2023, 12:57
„Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 30 decembrie-2 ianuarie, polițiștii au desfășurat 77 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost aplicate 558 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 164.000 de lei. În urma abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 24 de permise de conducere și au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost înregistrate 63 de infracțiuni, dintre care 33 de infracțiuni contra persoanei, 14 contra patrimoniului și 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere. În această perioadă nu au fost înregistrate accidente rutiere grave pe drumurile publice din Caraș-Severin”.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat o acțiune în sistem cascadă, pe DN 6, în același interval orar cu polițiști rutieri din Timiș, Mehedinți și Dolj. Au fost verificate aproape 200 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate în total, 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 28.000 de lei, cele mai multe, 71 de sancțiuni, pentru depășirea limitelor de viteză.
Pe parcursul anului trecut, cele mai multe accidente rutiere produse în Caraș-Severin au fost din cauza vitezei. Pe locul doi s-au situat pietonii indisciplinați.