[AUDIO] Asociaţia Patricia Popa achiziţionează medicamentele necesare copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Louis Ţurcanu din Timișoara
Asociaţia Patricia Popa, de mai bine de 20 de ani oferă o mână de ajutor copiilor care suferă cancer din cadrul secţiei hemato-oncologice a spitalului de copii Louis Ţurcanu din Timișoara. După decesul Patriciei, mama acesteia, Lia Popa, de profesie medic stomatolog a amenajată în acest spital o sală de joacă utilată și mobilată complet, toate saloanele au fost dotate cu televizoare, în tot spitalul au fost montate instalații de climatizare, secția a fost dotată cu aparatură medicală, lenjerii de pat, prosoape și instalații pentru dezinfecția mâinilor.
Articol editat de Daiana Rosca, 16 decembrie 2022, 16:14
În prezent secţia arată impecabil, fiind dotată cu toate cele necesare pentru a asigura confortul copiilor care suferă de cancer. Probleme sunt în schimb, doar când vine vorba de medicamente pentru că multe dintre ele nu se găsesc în România, ne-a declarat medicul Lia Popa:
„Aşa e, pot spune că acest spital este ca o a doua casă pentru mine, pentru că sunt mai mereu aici, îi cunosc pe toţi şi colaborăm foarte bine, iar această secţie mi-e foarte familiară. Am făcut foarte multe investiţii, îne cei peste 20 de ani de când colaborăm dar întâmpinăm probleme atunci când vine vorba de medicamente.
Șefa secţiei, doamna conferențiar Smaranda Arghirescu, efectiv sună la tot felul de farmacii din străinătate şi atunci noi intrăm în contact cu aceste farmacii şi le cumpărăm pentru spital.
Farmaciile din străinătate au medicamente oncologice, nu se pune problema că nu au un medicament, dar la noi, în România se pune această problemă din păcate. Ce facem noi mai exact? Simplificăm această birocraţie, le cumpăr apoi fac un act de donaţie către spital, spitalul le acceptă, după ce sunt verificate toxicologic pentru că ei au protocol întreg și apoi primim acceptul, ajung în farmacia spitalului şi de aici la micuţii pacienţi”.
Donează pentru copiii bolnavi de cancer! Împreună schimbăm destine!