Hoț cu tupeu! A furat din mijlocul drumului
Utilajele societății PORR, care execută lucrări de reabilitare a liniei de tramvai în municipiul Reșița, au fost atacate de un bărbat de 22 de ani din comuna Zăvoi. Acesta a sustras aproape 400 de litri de motorină din rezervoarele a două excavatoare, parcate pe străzile Traian Lalescu și Libertății. Fapta a fost comisă în noaptea de 1 spre 2 noiembrie și a fost reclamată miercuri dimineața de către agentul de pază al societății.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 3 noiembrie 2022, 10:13 / actualizat: 4 noiembrie 2022, 9:33
“În urma efectuării cercetării la fața locului și a investigațiilor desfășurate, în scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat de 22 de ani, care, în cursul nopții, ar fi desfăcut capacele rezervoarelor și ar fi sustras combustibilul din interior folosind mai multe recipiente de plastic și metal, pe care le-ar fi încărcat într-un autoturism cu care s-ar fi deplasat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției, Alina Boeru.
Polițiștii reșițeni l-au reținut pe hoț pentru 24 de ore și astăzi va fi prezentat procurorului pentru dispunerea de măsuri legale. Întreaga cantitate de combustibil a fost recuperată și restituită părții vătămate.