6 milioane de lei pentru drumurile judeţene din Arad
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 martie 2014, 11:04
6.000.000 lei va costa anul acesta repararea drumurilor judeţene din Arad. Vremea bună a permis zilele acestea începerea lucrărilor, în special pe şoselele intens circulate, care sunt prioritare. Primele tronsoane care au intrat în lucru sunt Arad-Şiria-Pâncota-Seleuş, Arad-Felnac şi Arad-Lipova. Banii vor fi folosiţi pentru modernizarea a 970 kilometri de drumuri.
În această săptămână vor demara reparaţiile şi pe drumul Chesinţ-Neudorf – limită cu judeţul Timiş. Sectorul Sebiş se află în licitaţie, iar în 2-3 săptămâni sperăm să fie semnat contractul, a declarat administratorul judeţului, Cristian Drăgan.
Consiliul Judeţean a prevăzut şi 580.000 de lei pentru tăierea arbuştilor şi a ierbii de la marginea drumurilor judeţene şi pentru refacerea marcajelor rutiere.