Trafic restricţionat în Ungaria, de 1 noiembrie, sărbătoare naţională
Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, prin punctul de contact Artand, că, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone pe teritoriul Ungariei.
Articol editat de Valentina Adam, 29 octombrie 2022, 11:32
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITPF Oradea, Laura Bondar, traficul va fi restricţionat din 29 octombrie, ora 23,00 (ora României), până în 30 octombrie, ora 23,00, şi din 31 octombrie ora 23,00 (ora Ro), până în 1 noiembrie, ora 23,00 (ora Ro). Se circulă de duminică seara, 30.10.2022, ora 23,00, până luni, 31.10.2022, ora 23,00.
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că, în data de 1 noiembrie se celebrează ‘Ziua Tuturor Sfinţilor’, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria.
‘Traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale‘, transmit reprezentanţii ITPF Oradea.
La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, ITPF Oradea recomandă consultarea aplicaţiei Trafic online dezvoltată şi pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.