Parcarea de lângă UBB Reşiţa se redeschide după ce a fost complet refăcută
Primăria Reşiţa a finalizat modernizarea parcării din Piaţa Traian Vuia şi a străzii adiacente, o investiţie în valoare de 550.000 de lei, bani de la bugetul local.
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 octombrie 2022, 08:06
Lucrările au început în luna iunie şi au fost executate în regie proprie, de către angajaţii Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa. Parcarea, una dintre cele mai deteriorate din oraş, unde nu s-a intervenit 5 decenii, a fost complet refăcută după modelul parcării din spatele complexului Victoria şi cea din zona Tribunalului Caraş-Severin. Primarul Ioan Popa declara recent că toţi banii pe care municipalitatea îi încasează din parcări vor fi investiţi în realizarea altor parcări.
De astăzi întreaga zonă va fi redeschisă circulaţiei, după montarea semnelor de circulaţie. Mulţumim locuitorilor din zonă pentru înţelegerea de care au dat dovadă pe parcursul derulării lucrărilor!, scrie Primăria Reşiţa pe pagina de Facebook.
Proiectul a prevăzut amenajarea a 64 de locuri de parcare, instalarea de platforme de colectare subterane, plantarea de arbori, montarea de mobilier urban şi de corpuri de iluminat.