Caraş-Severin: Fără produse pe bază de cafea, cacao sau cu un conţinut ridicat de zahăr în unităţile de învăţământ
Mai multe direcţii de sănătate publică din ţară recomandă scoaterea automatelor de cafea şi sucuri cu mult zahar din unităţile de învăţământ, pentru că aceste produse nu sunt recomandate copiilor. Au fost deja făcute controale în şcoli şi au fost aplicate amenzi.
Articol editat de Casandra Silitra, 8 octombrie 2022, 13:28
Directorul DSP Arad, Geanina Potolia, spune că în urma controalelor efectuate în unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad, respectiv de pe raza judeţului Arad, s-a constatat existenţa în spaţiile unde au acces elevii a automatelor de distribuţie a produselor pe bază de cafea, cacao sau alte băuturi interzise elevilor.
În Caraş-Severin nu există astfel de probleme, ne-a declarat purtătorul de cuvant al Direcţiei de Sănătate Publică, Daniel Botgros
„În urmă cu câțiva ani, potrivit legislației în vigoare, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin, mai precis inspecția sanitară de stat, a derulat o serie de controale vizând prezența chioșcurilor cu băuturi, țigări și alte asemenea produse, în incinta școlilor, alături desigur si de produse alimentare. Aceste chioșcuri au fost scoase, a fost o acțiune mai amplă, au fost scoase din incinta unităților de învățământ din Caraș-Severin pentru că, potrivit legii, nu aveau voie să existe acolo, iar din acel moment, în urma controalelor din ultima vreme, nu s-a mai putut constata prezența unor chioșcuri sau a unor tonomate cu băuturi considerate nesănătoase. Sigur, ne referim aici la băuturile pe bază de zahăr, băuturi cu un conținut foarte mare de zahăr și de cofeină, care nu ar fi indicate, desigur, pentru elevi. Din acest punct de vedere n-au mai existat situații în care să fie prezente, spuneam, aceste tonomate, aceste automate sau chioșcuri cu vânzare a unor asemenea băuturi sau a unor asemenea produse considerate nesănătoase pentru elevi. Dar, în continuare, inspecția sanitară de stat, în cadrul controalelor pe care le derulează, manifestă atenție și la acest lucru, pentru că procesul de învățământ trebuie să se deruleze în condiții bune și din acest un punct de vedere.” a declarat purtătorul de cuvant al Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, Daniel Botgros
Conform unui ordin de ministru din anul 2008, în incinta şcolilor se poate vinde doar apa plată sau apă minerala îmbuteliată. Pe acest considerent legal, din şcoli ar trebui să fie interzise automatele care oferă băuturi carbogazoase care contin zahar.
Cu toate acestea, conducerea Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa a găsit o variantă sănătoasă pentru elevi. De la automatul amplasat la etajul întâi al clădirii, copii pot cumpăra sandwichuri cu mozzarela, pui sau şuncă, apă plată sau minerala, precum şi suc de mere sau portocale.
Potrivit unei liste elaborate de către Ministerul Educaţiei, printre altele, în scoli este interzisă vânzarea sau oferirea către elevi alimentelor de tip pizza, mezeluri grase, cipsuri, snacksuri sau sendvişuri neambalate. ATENTIE: legea spune că în şcoli se poate consuma doar apă minerală sau plată, excluzand orice fel de sucuri.
Lista alimentelor INTERZISE în şcoli, atât pentru vânzare cât şi pentru servirea la cantina proprie se regaseste in Legea 123, publicată in Monitorul Oficial 410 din 02 iunie 2008, si se afla inca in vigoare.
LISTA alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor
CATEGORIA 1
Alimente nerecomandate
Alimente cu continut mare de zaharuri*
Limita de la care alimentele devin nerecomandate
Peste 15 g zaharuri/100 g produs
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– prajituri
– bomboane
CATEGORIA 2
Alimente nerecomandate
Alimente cu continut mare de grasimi
Limita de la care alimentele devin nerecomandate
Peste 20 g grasimi/100 g produs, din care, cumulativ:
– grasimi saturate peste 5 g/100 g produs
– acizi grasi trans peste 1 g/100 g produs
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– hamburgeri
– pizza
– produse de tip patiserie
– cartofi prajiti
– alte alimente preparate prin prajire
– maioneze, margarina
– branza topita, branzeturi tartinabile cu continut de grasime peste 20%
– mezeluri grase – alte produse similare
CATEGORIA 3
Alimente nerecomandate
Alimente cu continut mare de sare
Limita de la care alimentele devin nerecomandate
Peste 1,5 g sare/100 g produs (sau peste 0,6 g sodiu/100 g produs)
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– chipsuri
– biscuiti sarati
– covrigei sarati
– sticksuri sarate
– snacksuri
– alune sarate
– seminte sarate
– branzeturi sarate
– alte produse similare
CATEGORIA 4
Alimente nerecomandate
Bauturi racoritoare**
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– orice tip de bauturi racoritoare, cu excepNia apei potabile imbuteliate sau a apei minerale imbuteliate
CATEGORIA 5
Alimente nerecomandate
Alimente cu continut ridicat de calorii pe unitatea de vanzare
Limita de la care alimentele devin nerecomandate
Peste 300 kcal pe unitatea de vanzare
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– orice tip de aliment care, prin continut, aduce un aport de calorii de peste 300 kcal pe unitate de vanzare
CATEGORIA 6
Alimente nerecomandate
Alimente neambalate***
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– alimente vrac
– sandvisuri neambalate
CATEGORIA 7
Alimente nerecomandate
Alimente neetichetate****
Exemple de categorii de alimente care prin continut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
– alimente care nu respecta prevederile Hotararii Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificarile si completarile ulterioare.
* Fac exceptie fructele si legumele proaspete.
** In incinta scolilor se va vinde numai apa potabila sau minerala imbuteliata, pentru a crea copiilor deprinderea de a o bea.
*** Se excepteaza bananele si citricele.
**** Pentru crearea unor deprinderi nutritionale sanogene se recomanda etichetarea nutritionala.