Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Încă o victorie pentru Voinţa Lupac! Cărăşenii s-au impus la Haţeg

Voinţa Lupac a obţinut cea de-a treia victorie consecutivă în campionat! În etapa a 5-a a Ligii a III-a, fotbaliştii cărăşeni au câştigat cu 3-1 pe terenul nou-promovatei Retezatul Haţeg. Soarta celor trei puncte s-a hotărât abia în finalul unei partide viu-disputate – iar jucătorul decisiv a fost senegalezul Amara, cea mai recentă achiziţie a Lupacului. Un succes de moral, obţinut după o evoluţie care l-a mulţumit însă doar parţial pe antrenorul Voinţei, Lucian Dobre.

„Îi felicit pe băieți, pentru că până la urmă e victoria lor. Sunt bucuros că am adus cele trei puncte, dar în privința jocului suntem încă suferinzi. Mai avem mult de lucru, deoarece jocul nostru nu arată așa cum ne-am dori cu toții să arate. La pauză a fost 0-0. A intrat apoi Amara, un jucător de Senegal, care a jucat ultima dată în Cipru. L-am transferat și l-am şi introdus pe teren după pauză. Se pare că s-a integrat, a dat două goluri, ne-a ajutat foarte mult în acest meci. Iar Danci a înscris din penalty. Evoluția scorului a fost 1-0, 1-1, 2-1 și 3-1 spre final. Urmează meciul cu CSM Jiul Petroșani, un meci greu, cu o echipă bună. Sperăm ca jocul nostru să crească în această săptămână, deoarece avem nevoie, atunci când jucăm cu echipele bune, și de o evoluţie consistentă.”

[AUDIO] Încă o victorie pentru Voinţa Lupac! Cărăşenii s-au impus la Haţeg

Articol editat de Vali Hora, 25 septembrie 2022, 17:39

„Îi felicit pe băieți, pentru că până la urmă e victoria lor. Sunt bucuros că am adus cele trei puncte, dar în privința jocului suntem încă suferinzi. Mai avem mult de lucru, deoarece jocul nostru nu arată așa cum ne-am dori cu toții să arate. La pauză a fost 0-0. A intrat apoi Amara, un jucător de Senegal, care a jucat ultima dată în Cipru. L-am transferat și l-am şi introdus pe teren după pauză. Se pare că s-a integrat, a dat două goluri, ne-a ajutat foarte mult în acest meci. Iar Danci a înscris din penalty. Evoluția scorului a fost 1-0, 1-1, 2-1 și 3-1 spre final. Urmează meciul cu CSM Jiul Petroșani, un meci greu, cu o echipă bună. Sperăm ca jocul nostru să crească în această săptămână, deoarece avem nevoie, atunci când jucăm cu echipele bune, și de o evoluţie consistentă.”

Victoria de la Haţeg a reprezentat şi cadoul ideal pentru omul de fotbal Lucian Dobre, care îşi aniversează la 25 septembrie ziua de naştere. După cinci etape, Voinţa Lupac se află pe locul 4 în seria a 7-a, la egalitate de puncte cu ocupanta poziţiei a 3-a, Jiul Petroşani. Ambele formaţii au câte 10 puncte, dar hunedorenii stau mai bine la golaveraj. Cele două echipe se vor întâlni în meci direct pe 1 octombrie, de la ora 15.00, pe terenul din Lupac.

Drept la ţintă! Reşiţeanca Arianna Penţa e campioană naţională la tir
Sport marți, 3 septembrie 2024, 18:17

Drept la ţintă! Reşiţeanca Arianna Penţa e campioană naţională la tir

În urmă cu mai puţin de trei ani, reşiţeanca Arianna Penţa şi-a descoperit pasiunea pentru tir – iar acum, talentata sportivă luptă...

Drept la ţintă! Reşiţeanca Arianna Penţa e campioană naţională la tir
Concurs… la înălțime! Scorilo Sky Race, sport și voie bună în Poiana Mărului!
Sport duminică, 1 septembrie 2024, 16:58

Concurs… la înălțime! Scorilo Sky Race, sport și voie bună în Poiana Mărului!

Scorilo Sky Race, ultimul mare concurs de alergare montană al verii, a adus în Poiana Mărului oaspeți din întreaga țară! S-au întâlnit aici...

Concurs… la înălțime! Scorilo Sky Race, sport și voie bună în Poiana Mărului!
Novak Djokovic, eliminat în turul 3 la US Open
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 13:22

Novak Djokovic, eliminat în turul 3 la US Open

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (2 ATP, favorit nr. 2) a fost eliminat sâmbătă dimineaţa, în runda a treia a turneului US Open, ultimul...

Novak Djokovic, eliminat în turul 3 la US Open
România, gata de start în Liga Națiunilor! Lotul anunţat de selecţionerul Mircea Lucescu
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 11:54

România, gata de start în Liga Națiunilor! Lotul anunţat de selecţionerul Mircea Lucescu

Selecționerul Naţionalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat lotul cu care va aborda primele  două partide din noua ediţie a Ligii...

România, gata de start în Liga Națiunilor! Lotul anunţat de selecţionerul Mircea Lucescu
Sport vineri, 30 august 2024, 21:05

CSM Reșița bate Bihorul și a doua oară! Rossonerii sunt la al treilea succes consecutiv

Dubla disputată săptămâna aceasta contra gazdelor de la FC Bihor s-a încheiat perfect pentru CSM Reșița! După 3-1 în Cupă, fotbaliștii...

CSM Reșița bate Bihorul și a doua oară! Rossonerii sunt la al treilea succes consecutiv
Sport vineri, 30 august 2024, 19:18

Adversare tari pentru FCSB în Europa League. Manchester United va veni la București

Echipa engleză Manchester United şi formaţia scoţiană Glasgow Rangers sunt cele mai tari grupări pe care FCSB le va întâlni în faza...

Adversare tari pentru FCSB în Europa League. Manchester United va veni la București
Sport vineri, 30 august 2024, 15:32

Start în Liga a IV-a Caraş-Severin! Programul etapei inaugurale

Liga a IV-a Caraș-Severin la fotbal dă în acest weekend startul unei noi ediții de campionat. 14 formații participă la competiția județeană....

Start în Liga a IV-a Caraş-Severin! Programul etapei inaugurale
Sport joi, 29 august 2024, 23:58

Cupele europene: FCSB da, CFR ba

Un caldă, alta rece, din partea echipelor românești angrenate în competițiile fotbalistice continentale. FCSB a obținut dramatic calificarea...

Cupele europene: FCSB da, CFR ba