Persoanele cu dizabilităţi vor putea beneficia anual de şase tichete pentru terapie bazată pe sport
Persoanele cu handicap vor putea beneficia anual de şase tichete valorice pentru terapie bazată pe sport, conform unei propuneri legislative adoptate în unanimitate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Articol editat de Valentina Adam, 13 septembrie 2022, 21:38
Astfel, în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la 6 tichete de valoare anual pentru terapia bazată pe sport, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate. Contravaloarea tichetelor se stabileşte şi se actualizează anual prin Hotărâre a Guvernului şi se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin Casa de asigurări de sănătate de care aparţine asiguratul.
Tichetele se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap, conform Metodologiei de acordare, utilizare şi decontare a tichetelor aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii.