David Popovici a luat al doilea aur european! Nou record mondial de juniori la 200 m liber!
Cursa de 200 m liber de la Campionatele Europene de nataţie de la Roma a consemnat un nou succes al lui David Popovici. Noul star al nataţiei mondiale a confirmat aşteptările, reuşind să se impună detaşat în faţa concurenţei. Popovici a încheiat cursa într-un minut, 42 de secunde şi 97 de sutimi – timp cu care tânărul sportiv a stabilit şi un nou record mondial de juniori! Aceasta este şi a treia cea mai bună performanţă din istorie la 200 m liber.
Articol editat de Vali Hora, 15 august 2022, 20:01
David Popovici l-a devansat cu peste două secunde pe ocupantul poziţiei secunde, elveţianul Antonio Djakovic. Pe locul trei s-a clasat austriacul Felix Auboeck, care a terminat cursa la aproape trei secunde de sportivul nostru.
Popovici este doar al treilea înotător din lume care reuşeşte să coboare sub pragul de un minut şi 43 de secunde la 200 m liber. În ierarhia all-time a acestei probe, doar recordmenul mondial Paul Biedermann şi celebrul Michael Phelps au înotat mai rapid. Cea mai bună performanţă a americanului la 200 metri liber este 1:42:96, cu doar o sutime de secundă mai bine decât a înotat David Popovici la Roma.
sursa foto: eurosport