Protest al Noii Drepte la Arad, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
Articol editat de Mirabela Afronie, 15 martie 2014, 13:50
Organizaţia Noua Dreaptă a protestat astăzi la Arad cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Liderul, Angel Popescu, i-a declarat corespondentului nostru Ioan Suciu că mesajul protestului este unul împotriva iredentismului maghiar şi este îndreptat totodata împotriva existenţei la Arad a Statuii Libertăţii Ungariei amplasată în Parcul Reconcilierii Romano-Ungare.
Noua Dreaptă a obţinut autorizaţie pentru a protesta în centrul Aradului înainte de manifestările organizate de UDMR în Parcul Reconcilierii româno-ungare. Cu această ocazie a fost organizat şi un marş de protest în centrul oraşului la care au participat circa 25 de membri şi simpatizanţi ai Noii Drepte. Marşul a avut loc pe traseul Piaţa Podgoria-Primărie-Piaţa Avram Iancu şi retur.
UDMR organizează astăzi în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad manifestări artistice şi comemorative. Preşedintele UDMR Arad, Bognar Levente, spune că nu doreşte prezenţa reprezentanţilor Jobbik sau a altor formatiuni extremiste la manifestările maghiarilor care trebuie să fie lipsite de incidente şi provocări. Finalizat în urmă cu 9 ani, Parcul Reconcilierii Româno-Ungare este locul în care comunitatea maghiară îşi organizează sărbătorile sau îşi comemorează eroii.
Un reportaj realizat de Ioan Suciu:
Sursa foto: aradon.ro