Insolvenţa crează probleme la Spitalul din Oţelu Roşu
Articol editat de Mirabela Afronie, 14 martie 2014, 09:53
Dotarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului din Oţelu Roşu a fost amânată. Locuitorii de pe Valea Bistrei mai au de aşteptat până când vor beneficia de servicii moderne, deoarece firma care a câştigat licitaţia pentru achiziţia de aparatură medicală, a intrat în insolvenţă. Potrivit primarului Luca Mălăescu, licitaţia va fi reluată pentru desemnarea unui alt furnizor. Pentru aceasta, administraţia locală are nevoie însă de acordul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vesţ deoarece termenul de finalizare al proiectului trebuie prelungit cu 6 luni. În acest senş edilul Luca Mălăescu va avea o întrevedere, luni 17 martie, cu reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.
Reamintim că proiectul de modernizare a ambulatoriului de specialitate de la Spitalul din Oţelu Roşu, în valoare de 5.300.000 lei, a fost finanţat în proporţie de 75 % de către Fondul European pentru Dezvoltare Regională. (Cornelia Vlaicu)