Sylvia Hoișie, inventatoarea „Polidinului”, a încetat din viață
Născută în 1927 în Câmpulung Moldovenesc, Sylvia a fost fiica cea mică a Klarei și a lui Leon Korber și a fost deportată împreună cu întreaga familie în Transnistria, în octombrie 1941, la vârsta de 14 ani. Sylvia Hoișie a supraviețuit celor trei ani de lagăr și a revenit în țară după încheierea războiului.
Articol editat de Valentina Adam, 25 mai 2022, 18:53
A studiat, ca și sora sa, Miriam, la Facultatea de Medicina din Iaşi, apoi s-a angajat la Institutul Cantacuzino, devenind parte din echipa cercetătorilor care, la începutul anilor ‘60, a inventat cunoscutul ser Polidin, un stimulator al imunităţii extrem de utilizat până în anii 2000. Polidinul a apărut ca un concept românesc de înlocuire a Omnadinului, unul dintre cele mai cunoscut imunomodulator din istorie, medicament care era utilizat în perioada interbelică.
În 2018, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România, doamna Hoișie a fost decorată, alături de alți 43 de supraviețuitori ai Holocaustului cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Eminenta doctoriță a murit miercuri, la vârsta de 94 de ani, și va fi înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Iaşi, așa cum a anunțat Federația Comunităților Evreiești.
Miriam Korber Bercovici, sora Sylviei, a fost un renumit medic oncolog pediatru și este autoarea unui volum de memorii tipărit în 2018 de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România. „Jurnal de ghetou” spune întreaga poveste a cumpliților ani în care cele două surori s-au aflat la Djurin, în Transnistria, originalul jurnalului, scris în limba română cu creion chimic, aflându-se în patrimoniul Muzeului Holocaustului din Washington.