[AUDIO-FOTO]Sportul şi dansul, modalităţi de socializare ale vârstnicilor singuri din Reşiţa
Vârstnicii Reşiţei îşi petrec constructiv timpul pe care îl au la dispoziţie prin socializare, sport şi dans în cadrul activităţilor zilnice organizate la Centrul pentru Persoane vârstnice al Primăriei Reşiţa.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 10 mai 2022, 16:30 / actualizat: 10 mai 2022, 18:58
Sportul, dansul, cititul, croşetatul sunt numai câteva din activităţile pe care beneficiarii centrului pentru persoane vârstnice le desfăşoară şi încearcă astfel să-şi umple golul cotidian din viaţă, lăsat fie de pierderea jumătăţii, fie de faptul că petrec foarte mult timp acasă în singurătate, atunci când cei dragi sunt ocupaţi de problemele cotidiene, de asigurare a traiului zilnic.
În ce constau activităţile de la centrul de zi am aflat de la Nadia Pasici – directorul acestuia:
Am stat de vorbă şi cu câţiva dintre vârstnicii implicaţi în activităţile din centru şi am aflat:
Proiectul „Ora de educaţie fizică”, derulat de Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Reşiţa, în colaborare cu facultatea de educaţie fizică şi sport din cadrul centrului universitar UBB din municipiul de pe Bârzava are tot mai mulţi adepţi din rândul vârstnicilor, dornici de a face mişcare, spune studentul masterand Casian Niculiţă:
Directorul general al Direcţiei de învăţământ, cultură, tineret şi sport din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa, Liliana Dacica, în a cărui administrare se află şi centrul de zi pentru persoane vârstnice, a subliniat că beneficiarii sunt foarte implicaţi în activităţile desfăşurate, ei considerându-i pe studenţii care vin să socializeze ca pe nepoţii sau chiar copiii lor. Implementarea proiectului „Ora de educaţie fizică” este un real succes:
Pe lângă orele de sport, centrul oferă celor interesaţi participarea şi perfecţionarea aptitudinilor în ceea ce priveşte dansul popular, vârstnicii formând chiar şi un ansamblu folcloric cu care intenţionează să participe la festivalurile care se vor organiza în vara aceasta:
Şi ca paleta să fie completă, activităţile vârstnicilor s-au contopit marţi, 10 Mai cu cele ale copiilor de la Centrul „Aurora” din oraş care le-au făcut o vizită, prezentându-le un scurt program artistic cu ocazia zilelor cu importanţă istorică pentru România, a Europei şi a Regalităţii.
Activităţi similare vârstnicilor desfăşoară şi copiii de la Centrul „ABC” din Reşiţa, în fiecare joi de la ora 14.00.