Şcoala de vară „Credinţa altfel” a ajuns la final
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 august 2013, 06:45
Prima ediţie a Şcolii de vară CREDINŢA ALTFEL, la care au participat 16 copii de la Centrul de tineret Reşiţa Montană, din cadrul Episcopiei Caransebeşului, s-a încheiat ieri în staţiunea Băile Herculane. În prima parte a zilei a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Şcolii de vară, toţi copiii prezenţi primind Sfânta Împărtăşanie. În Biserica Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Băile Herculane a avut loc festivitatea de premiere a concursurilor organizate pe parcursul derulării şcolii, trofeul revenind echipei Porumbeilor, urmată de echipele Şoimilor, Pisicilor şi Căţeluşilor. S-au acordat diplome şi premii tuturor copiilor care au participat la această ediţie a Scolii.