Ștrandul din Lugoj scos la licitație
Primăria Lugoj a decis să scoată din nou la licitație închirierea strandului oraşului, după ce nimeni nu s-a înscris la prima tură de licitații.
Articol editat de Todor Răzvan, 22 mai 2022, 17:35
Municipalitatea a scos la licitație baza ștrand a orașului reabilitată de fosta administrație și închisă în ultimii ani. Pimarul Claudiu Buciu a menționat că soluția este menită să salveze acest loc de distracție, prin închirierea pe termen lung către un investitor local care să o pună pe picioare.
„În urma discuțiilor factorii cu interesați care până în prezent nu au participat la licitație, am decis să repetăm procesul în aceleași condiții. Dacă nici de această dată nu se va prezenta nimeni suntem nevoiți să schimbăm anumite clauze și anume: plata primei chirii să se facă în aprilie sau mai 2023. Astfel investitorii vor avea timp să facă investițiile necesare deschiderii.”
Licitație publică va avea loc în 31 mai 2022 la sediu Primăriei Lugoj. Prețul minim sugerat de pornire este de 5.428 de lei/lună fără TVA, pentru a închiria baza sportivă în suprafață de 11667 mp2, precum și mijloacele fixe necesare funcționării.