[UPDATE] Crimă în Mehedinţi
foto: www.puterea.ro
Articol editat de Sebastian Dragomir, 12 martie 2014, 13:00
ora 13.00
Autorul crimei din comuna mehedinţeană Balta se află în stare critică la spital. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani şi-a ucis în această dimineaţă soţia de 29 de ani, după care a încercat să se sinucidă. Cei doi aveau împreună un copil de 9 ani. Ancheta este continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
ora 11.00
Localnicii din comuna mehedinţeană Balta au asistat în această dimineaţă la o scenă ruptă din filmele de groază. O femeie, în vârstă de 30 de ani, a fost înjunghiată cu un cuţit de concubinul său. Victima a strigat după ajutor, dar până la sosirea echipajului de la Ambulanţă a decedat în urma pierderii masive de sânge. Agresorul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit cu o tăietură în zona gâtului în pivniţa casei în care cei doi locuiau, semn că încercase să se sinucidă. Acesta a fost transportat pentru îngrijiri medicale la spitalul din Drobeta Turnu Severin. Poliţiştii, coordonaţi de procurorul criminalisţ anchetează cazul pentru a stabili împrejurările în care s-a produs crima. (Sebastian Dragomir)
foto: www.puterea.ro