[AUDIO] Tot mai mulți tineri doresc să devină piloți la Aeroclubul din Caransebeș
Articol editat de Cristina Corocan, 30 martie 2022, 16:15
Cursurile pentru tinerii care doresc să devină piloți se află în plină desfășurare la Aeroclubul din Caransebeș. Există un număr mare de adolescenți care urmează cursurile teoretice, 36, fete și băieți. Peste câteva zile urmează primul examen importat pentru aceștia.
”Ne apropiem de finalizarea cursurilor de teorie, iar în data de 9 aprilie vom avea examenul final. După acest examen final primii 25 de candidați vor merge mai departe și vor începe partea practică –zborul. S-au înscris 36 de tineri din Reșița, Timișoara și Arad, iar prezența la cursuri a fost destul de bună”, a spus comandantul Aeroclubului, Cristian Iorgov.
După examenul intern urmează vizita medicală și apoi, în urma analizării documentelor, se va emite aprobarea de zbor.
40 de ore de zbor trebuie să parcurgă tinerii pentru a obține licența de pilot pe aeronave ultrausoare motorizate.
23 de ani este vârsta maximă până la care cursurile se fac gratuit.
sursa foto: Aeroclubul Caransebeș