Doar 5 centre de vaccinare anti COVID vor mai rămâne deschise în Caraş-Severin
Mare parte dintre centrele de vaccinare anti-COVID-19 din Caraş-Severin îşi vor sista activitatea , având în vedere interesul tot mai scăzut din partea populaţiei.
Articol editat de Casandra Silitra, 30 martie 2022, 14:30 / actualizat: 30 martie 2022, 16:02
La propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, de vineri, 1 aprilie rămân deschise doar unităţile din Reşiţa – Liceul Sabin Păuţa, Băile Herculane – Căminul Cultural Pecinişca, Caransebeş – Piaţa Gugulanilor, Oraviţa – Liceul Tehnologic Mihai Novac şi Oţelu Roşu – Casa de Cultură, ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Botgros.
Acestea vor avea un program de 6 ore/zi, orarul de funcţionare urmând să fie stabilit de fiecare centru în parte.
În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Caraş- Severin, s-au administrat doar 39 doze de vaccin.