Ascultă Radio România Reșița Live

ANSVSA a demarat controalele specifice Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure şi a preveni apariţia de toxiinfecţii alimentare.

ANSVSA a demarat controalele specifice Sărbătorilor Pascale

Articol editat de Valentina Adam, 28 martie 2022, 16:08

La aceste acţiuni de control participă, alături de medicii veterinari, şi inspectori de specialitate din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene/a Municipiului Bucureşti şi circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO).

Controalele urmăresc verificarea respectării condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţi de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi nonanimală, precum şi din unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarkeţ magazine alimentare etc).

Fiecare DSVSA judeţeană/a Municipiului Bucureşti a stabilit un program de lucru pentru perioada 28 martie – 24 aprilie 2022 (premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice şi Sărbătorilor Pascale Ortodoxe), în baza căruia medicii veterinari vor efectua controale şi verificări asupra modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în obiectivele supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Astfel, în perioada 28.03.2022 – 24.04.2022 este asigurată permanenţa activităţii prin programul prelungit la nivelul DSVSA şi CSVSAO teritoriale, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică. La sediul acestora vor fi afişate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Aceste informaţii vor fi postate şi pe site-ul fiecărei DSVSA judeţene.

Având în vedere situaţia epidemiologică la nivel naţional, în direcţia pestei porcine africane (PPA), se vor respecta cu stricteţe cerinţele sanitare veterinare, privind mişcarea porcinelor şi a altor specii de animale.

În perioada 28 martie – 24 aprilie 2022, vor fi organizate controale oficiale pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a prevederilor legale privind PPA şi vor fi aplicate măsuri, cu privire la monitorizarea circulaţiei pe teritoriul naţional a:

  • porcinelor vii, între exploataţii şi de la exploataţii către abatoarele autorizate sanitar veterinar;
  • cărnii de porc şi produselor obţinute din carne de porc sau care conţin carne de porc.

Ca urmare a confirmării scrapiei în anumite judeţe, se monitorizează circulaţia ovinelor şi caprinelor destinate sacrificării, respectiv întregul traseu de la ferme sau exploataţii de origine către abatoare autorizate sanitar veterinar sau centre de sacrificare autorizate temporar.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate, în care va fi valorificată carnea şi celelalte produse de origine animală, de sezon, este asigurat necesarul de personal sanitar-veterinar şi programul prelungit de activitate, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita în baza tematicilor de control comune şi ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (Primării, Consilii Judeţene, Instituţii ale Prefectului, ANAF, ANPC, MS etc), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor de colaborare încheiate cu alte autorităţi.

Acţiunile de control vor avea în vedere verificarea modului în care sunt respectate următoarele cerinţe:

Sacrificarea animalelor.

  • fermele/exploataţiile de unde vor fi livrate animalele pentru tăiere, precum şi operatorii din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi de tăiere, procesare, depozitare, transport/distribuţie şi comercializare a cărnii de miel şi a produselor derivate din aceasta deţin autorizare/înregistrare sanitară veterinară eliberată în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;
  • vor fi admise pentru sacrificare în vederea consumului public numai animalele cu o stare corespunzătoare de sănătate certificate de sănătate (documente privind informaţiile de lanţ alimentar) şi care sunt identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, conform legislaţiei în vigoare, însoţite de documente sanitare veterinare de mişcare, crescute în ferme, localităţi şi zone indemne de boli transmisibile;
  • respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, abatorizării sau tăierii, conform prevederilor legale în vigoare;

Inspectorii DSVSA, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene şi, respectiv, ai Municipiului Bucureşti, vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru:

  • verificarea condiţiilor de igienă, a dezinfecţiei şi a documentelor de autorizare sanitar-veterinare a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor;
  • verificarea documentele însoţitoare ale animalelor (certificate veterinare, care să ateste sănătatea mieilor şi documente, care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar).
  • sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificarea de ovine, publicate pe site-ul ANSVSA;
  • sacrificarea mieilor poate fi realizată şi în spaţii amenajate şi autorizate temporar, organizate în condiţiile legii, în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, carnea rezultată în urma sacrificării fiind destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unităţile de comercializare cu amănuntul;
  • spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie să fie situate în zone în care nu au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor;

Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în perioada 9-16 aprilie 2022 (premergătoare Paştelui catolic), respectiv, în perioada 9-23 aprilie (premergătoare Paştelui ortodox), între orele 07:00 – 17:00.

Decizia privind organizarea activităţii din punct de vedere sanitar veterinar în locurile de sacrificare special amenajate temporar revine DSVSA, numai în cazul în care există solicitări scrise din partea unor primării sau prefecturi şi numai dacă în aceste locuri se respectă condiţiile generale şi specifice de igienă, bunăstare a animalelor şi gestionare a SNCU, stabilite de legislaţia sanitară veterinară. DSVSA judeţene şi a Municipiului Bucureşti vor permite înfiinţarea spaţiilor de sacrificare special amenajate temporar numai dacă este absolut necesar, tinând cont de următoarele aspecte:

  • distanţe mari faţă de abatoarele autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare;
  • numărul mare de miei destinaţi sacrificării în această perioadă, care trebuie să fie peste capacitatea de sacrificare proiectată a abatoarelor autorizate sanitar-veterinar din vecinătate;
  • asigurarea la nivel local a numărului suficient de personal sanitar-veterinar permanenţ care să realizeze controlul ante-mortem şi post-mortem al animalelor şi care să poată dispune măsuri în cazurile în care constată încălcări ale prevederilor legislaţiei în vigoare.

În cazul în care, în baza unei analize detaliate, se dispune organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor, responsabilitatea privind garantarea siguranţei alimentelor revine DSVSA şi autorităţilor locale.

Carnea de miel.

  • loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare şi sunt însoţite de certificat sanitar-veterinar;
  • carnea de miel rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se obţine numai la cererea directă a consumatorilor şi numai după efectuarea examenului ante şi post mortem, neputând fi livrată, în vederea comercializării, către alte unităţi din domeniul alimentar, înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
  • marcarea carcaselor de miei se realizează cu respectarea prevederilor legale, referitoare la marcarea şi certificarea sanitar-veterinară a cărnii proaspete şi la marcarea produselor de origine animală destinate consumului uman;
  • marcarea cărnii de miel, rezultată în urma sacrificărilor în spaţiile amenajate temporar, se realizează cu o marcă de sănătate specială de formă rotundă cu diametrul de 3,5 cm, în interiorul căreia este înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeţeană/a Municipiului Bucureşti;
  • depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi a stării de igienă corespunzătoare;
  • respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.

Ouăle şi produse din ouă destinate consumului uman.

  • producătorii şi comercianţii care valorifică ouă pentru consum uman, fermele producătoare şi centrele de ambalare ouă trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare;
  • transportul ouălor trebuie să se efectueze numai în mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, iar, pe întreaga perioadă de depozitare şi comercializare, să fie asigurate temperatura şi igiena corespunzătoare;
  • ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare ouă autorizate, în conformitate cu prevederile privind standardele de comercializare aplicabile ouălor;
  • examenul ovoscopic este efectuat de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor teritoriale, sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale pentru ouăle valorificate de către micii producătorii particulari în pieţele agroalimentare şi/ sau târguri autorizate sanitar-veterinar;
  • este interzisă comercializarea ouălelor cu coaja crăpată şi/sau lovită, acestea urmând să fie retrase de la comercializare şi, ulterior, dirijate către o unitate de neutralizare sau prelucrare tehnică;

Laptele şi produsele din lapte.

  • micii producători, care comercializează lapte şi brânzeturi în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să fie înregistraţi sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008;
  • laptele crud, care este destinat vânzării directe sau prelucrării în brânzeturi, trebuie să provină de la animale sănătoase, crescute în ferme/exploataţii autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi care nu suferă de boli, care pot fi transmise la om prin intermediul laptelui şi produselor lactate;
  • micii producători, care vând direct lapte crud şi produse din lapte către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, trebuie să deţină carnete de sanătate pentru animalele de la care provine laptele, conform Ordinului mai sus menţionat;
  • brânzeturile destinate comercializării de către micii producători trebuie expuse la vânzare în spaţii special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc);
  • brânzeturile să fie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic etc);
  • în cazul în care, transportul şi păstrarea brânzeturilor, în vederea vânzării directe către consumatorul final, se realizează în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), acestea trebuie să fie curate şi identificate corespunzător, pentru asigurarea trasabilităţii produselor şi prevenirea contaminării;
  • comercializarea brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător;
  • trebuie să fie asigurată trasabilitatea laptelui şi brânzeturilor obţinute de micii producători, prin utilizarea unor metode de identificare/etichetare, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, cum ar fi:
  • aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;
  • utilizarea de pungi imprimate;
  • afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat etc.

Peştele şi produsele din pescuit.

  • spaţiile şi locurile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi;
  • trebuie să fie respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, stabilite de legislaţia în vigoare, cu privire la transportul, depozitarea şi expunerea, spre comercializare, a peştelui şi produselor din pescuit;
  • gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă şi să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere;
  • trebuie asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate (pescuite) din mediul sălbatic;
  • peştele şi produsele din pescuit comercializate trebuie să nu fie infestate cu paraziţi vizibili şi să fie corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic;

Controalele oficiale tematice, în spaţiile şi locurile în care se comercializează peştele şi produsele din pescuiţ vor fi intensificate în perioadele 23-25.03.2022 şi 07-10.04.2022, precum şi în perioada 14-17.04.2022 (cu ocazia sărbătorilor religioase de Bunavestire, Florii catolice şi Florii ortodoxe).

Alte produse alimentare tradiţionale: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, aflate sub controlul personalului de specialitate din cadrul DSVSA judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii din cadrul DSVSA judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenţionale, vor reţine oficial produsele alimentare, care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, dirijându-se către unităţile de neutralizare.

Etichete:
Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:40

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile. Probleme au fost raportate pe raza regionalelor Iași, Brașov și București. Compania...

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:26

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Datele au fost transmise de Administraţia Naţională a...

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 08:27

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată. Primul tren electric nou din România, model Coradia Stream,...

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:36

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor. Protestatarii cer revenirea la reglementările anterioare....

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:19

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale din 2024 În contextul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie...

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 06:26

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă...

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 09:57

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a premiat, luni seara, ‘Excelenţa în jurnalism’, în cadrul unei gale organizate la...

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 07:52

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat. Pană în acest moment, doar trei bănci au fost incluse. Primul serviciu...

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat