Intervenția militară a Rusiei în Ucraina s-a soldat deja cu victime
Ucraina a fost invadată astăzi de forțele ruse, după un discurs al președintelui Vladimir Putin în care acesta a anunțat o operațiune militară pentru a apăra separatiștii din regiunea Donbas.
Articol editat de Valentina Adam, 24 februarie 2022, 20:20 / actualizat: 2 martie 2022, 14:35
Atacurile Rusiei, de nivelul sutelor, au primit însă riposta armatei ucrainene, iar pierderile de vieți omenești, greu de cuantificat, au fost de ambele părți. Informațiile privind pagubele, de o parte și de alta, par contradictorii.
Cu informațiile din Ucraina, Cristina Grecu:
”Agenţia de presă de stat ucraineană transmite într-o ultimă știre, anunțată de Ministerul Energiei de la Kiev, că tancuri fără însemne și oameni înarmați sunt pe digul hidrocentralei de la Kahovka. Anterior agenția a anunțat, potrivit surselor oficiale, că șapte avioane rusești au fost doborâte, dar a căzut și unul ucraineam cu cinci militari la bord, care au murit. Un spital din Doneţk ar fi fost lovit de obuze, 4 civil au murit și 10 au fost răniți.
Un consilier prezidențial de la Kiev a declarat pentru agenția Reuters că Ucraina a luptat azi cu forțele ruse, practic, de-a lungul întregii granițe și că există temeri privind incursiunea în scurt timp a forțelor ruse în districtul guvernamental din Kiev. De altfel, primarul Kievului a decretat stare de asediu.
Circulația va fi interzisă între orele 22:00 și 7:00 dimineața pentru securitatea cetățenilor.
Edilul capitalei Ucrainei a mai spus într-un interviu la BBC că ucrainenii vor continua să lupte împotriva rușilor, dar nu și-a ascuns îngrijorarea față de soarta celor trei milioane de locuitori ai Kievului. În ceea ce îl privește a spus că nu se teme, pentru că este un luptător. Vitali Kliciko, primarul Kievului, este un fost boxer de categorie grea.
Surse din anturajul președintelui ucrainean, citate de agenția de presă ucraineană de stat Ukrinform, spun că Rusia are două obiective. Primul este de a cuceri părți din sudul Ucrainei, iar al doilea de a crea haos pentru a destabiliza guvernul. Președintele Vladimir Putin a dat un ultimatum astăzi forțelor ucrainene care ripostează la atacurile ruse, cerând depunerea armelor și un dialog cu conducerea țării, pentru ca aceștia să declare că Ucraina este o țară neutră.”
Radio România Actualități