[VIDEO] Reşiţeanca Daria Grigoroiu e campioană balcanică!
Capitala Serbiei a găzduit în acest weekend cea de-a şasea ediţie a Campionatelor Balcanice de atletism indoor rezervate juniorilor I (Under 20). Între cei 33 de reprezentanţi ai României – 16 la feminin şi 17 la masculin – s-a aflat şi vitezista reşiţeană Daria Grigoroiu, sportivă legitimată la CSS-CS Universitatea Reşiţa. În proba de 60 m garduri, talentata atletă pregătită de profesorul Ştefan Nagy a făcut o cursă excelentă, care i-a adus în final locul I şi titlul de campioană balcanică U20. Iată cursa care i-a adus Dariei titlul balcanic la Belgrad.
Articol editat de Vali Hora, 12 februarie 2022, 21:07 / actualizat: 13 februarie 2022, 8:45
Daria Grigoroiu a trecut linia de sosire în 8 secunde şi 32 de sutimi. Podiumul a fost completat de o atletă din Turcia şi o altă reprezentantă a României, Dana Govoreanu – ambele sportive fiind cronometrate în 8 secunde şi 51 de sutimi.
foto, video: facebook