Câini de salvare la Caransebeş
Prima asociaţie canină de salvare de vieţi omeneşti, ca suport pentru acţiunile de căutare în Munţii Banatului, a luat fiinţă în urmă cu puţin timp la Caransebeş.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Câinii SAR (Search and Rescue) Gugulania, Cristian Brecica, procesul de formare elementară a unui câine de salvare este de minim doi ani. Pentru dezvoltarea activităţii, Brecica a propus o colaborare cu administraţia publică locală. Se caută astfel finanţarea proiectului prin care să fie pregătită o echipă de patru câini de căutare. Propunerea preşedintelui asociaţiei va fi dezbătută într-o viitoare şedinţă de Consiliului Local.
Articol editat de Radio Resita, 7 martie 2014, 12:00 / actualizat: 7 martie 2014, 15:13
(Cornelia Vlaicu)