Ascultă Radio România Reșița Live

[UPDATE][AUDIO] Sărbătoarea festivă a Sfinților Trei Ierarhi la Caransebeş

Evenimentul a debutat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 ianuarie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș cu Slujba Vecerniei și a Litiei oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în prezența părinților profesori, elevilor seminariști și a unui număr mare de credincioși. În continuare, elevii seminarului teologic au desfășurat un program artistic și duhovnicesc, coordonat de părintele arhid. prof. dr. Vicențiu Românu, cu tema „Gânduri teologice ale Sfinților Trei Ierarhi despre rugăciunea Bisericii în viața creștinului – manualul mântuirii omului”, marcând astfel atât praznicul Sfinților Trei Ierarhi, cât și Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.

[UPDATE][AUDIO] Sărbătoarea festivă a Sfinților Trei Ierarhi la Caransebeş

Articol editat de Gerhard Chwoika, 31 ianuarie 2022, 14:54

Este bine știut faptul că Cetatea Caransebeșului are o tradiție frumoasă în ceea ce privește învățământul teologic. Avem aici școală de teologie din 1865, așadar, se cuvenea ca și în Eparhia Caransebeșului, să îi cinstim așa cum se cuvine pe Sfinții Trei Ierarhi, mari dascăli ai lumii, doctori și învățători ai Bisericii, Vasile, Grigorie și Ioan. Îi rugăm insistent pe Sfinții Trei Ierarhi să ocrotească în continuare școala noastră de teologie, și toate școlile de teologie din întreaga Ortodoxie, și îi rugăm pe Sfinții Trei Ierarhi să ne ajute ca să ne rugăm și noi profund, constant și intens, pentru că Sfinții Trei Ierarhi L-au cunoscut pe Dumnezeu, în primul rând, prin rugăciune. Ei au împletit Liturghia cu Teologia, au slujit Dumnezeiasca Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, s-au rugat neîncetat și au cuvântat despre Dumnezeu. Rugându-se cu adevărat, Sfinții Trei Ierarhi au ajuns teologi”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

PS Lucian – Episcopul Caransebeşului

De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe toți credincioșii să urmeze exemplul Sfinților Trei Ierarhi, să înmulțească rugăciunea și să urmeze calea cunoașterii lui Dumnezeu, atât prin rugăciune, cât și prin participarea la Sfânta Liturghie, prin citirea și înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu:

Așa și noi se cuvine ca în acest An închinat rugăciunii, și în ceilalți ani ai vieții noastre, și în fiecare zi, și în toată vremea și în tot ceasul, să ne rugăm intens ca să devenim teologi. Să ne rugăm profund și să spunem împreună cu sfinții isihaști și cu toți sfinții rugăciunea inimii și rugăciunea minții: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!».  În acest An al rugăciunii și al sfinților isihaști, suntem chemați și noi să ne rugăm mai mult, profund, și să avem o inimă înfrântă, curată și smerită, să avem pocăință în inima noastră și iubire față de Dumnezeu și de toți oamenii. Dacă ne rugăm cu o inimă smerită și multă iubire, atunci rugăciunile noastre vor fi bine primite înaintea lui Dumnezeu. Sfinții Trei Ierarhi să ne ocrotească în continuare, să ne ajute să Îl cunoaștem pe Dumnezeu, căci Sfinții Trei Ierarhi ne-au arătat această cale a Teologiei, calea cunoașterii lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Liturghie și prin citirea și înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu”.

Corul Seminarului, coordonat de părintele profesor Petru Paica, a prezentat un buchet de cântece bisericești închinat acestei troițe de arhierei.

Sărbătoarea festivă a continuat duminică, 30 ianuarie cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi la Paraclisul episcopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic din Caransebeș.

***

Joi,27 ianuarie 2022 Cu ocazia praznicului Sfinților Trei Ierarhi, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur, considerați patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume, Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, organizează un eveniment închinat celor trei sfinți.

Sâmbătă, 29 ianuarie, începând cu ora 16, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, va fi oficiată Slujba Vecerniei și a Litiei de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În continuare, începând cu ora 17,30, se va desfășura un program artistic și duhovnicesc, coordonat de părintele arhid. prof. dr. Vicențiu Românu, cu tema „Gânduri teologice ale Sfinților Trei Ierarhi despre rugăciunea Bisericii în viața creștinului – manualul mântuirii omului”.

În ziua praznicului, duminică, 30 ianuarie, începând cu ora 10, la Paraclisul episcopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Seminarului Teologic va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi. 

Suntem invitați ca „pe acești trei luminători mai mari ai dumnezeirii, cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieștilor învățături, pe râurile înțelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu, pe Marele Vasile și de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba și cu cuvintele de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceștia Treimii pururea se roagă pentru noi” (Troparul Sfinților Trei Ierarhi).

Sursa foto: Episcopia Caransebeşului

Regizorul Toma Enache se întoarce la Reșița cu premiera filmului „Enescu, jupuit de viu’’
Evenimente luni, 18 noiembrie 2024, 13:23

Regizorul Toma Enache se întoarce la Reșița cu premiera filmului „Enescu, jupuit de viu’’

După ce ne-a adus ’’Viața e vis’’ pe scena Teatrului de Vest, regizorul Toma Enache ni-l aduce pe George Enescu la Reșița. Prima...

Regizorul Toma Enache se întoarce la Reșița cu premiera filmului „Enescu, jupuit de viu’’
Târgul de Crăciun din Arad
Evenimente duminică, 17 noiembrie 2024, 09:00

Târgul de Crăciun din Arad

Târgul de Crăciun din Arad se va deschide în 15 noiembrie. Acesta va fi deschis până la începutul lunii ianuarie. Târgul de Crăciun din Arad,...

Târgul de Crăciun din Arad
Maratonul Straja 2024 – o sărbătoare a sportului și prieteniei!
Evenimente sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 18:24

Maratonul Straja 2024 – o sărbătoare a sportului și prieteniei!

Stațiunea montană Straja din județul Hunedoara a găzduit, la mijloc de noiembrie, o adevărată sărbătoare a sportului și prieteniei –...

Maratonul Straja 2024 – o sărbătoare a sportului și prieteniei!
Teatrul de Vest ridică cortina pentru povești cu premiera spectacolului Poveste dintr-o iarnă
Evenimente sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 12:58

Teatrul de Vest ridică cortina pentru povești cu premiera spectacolului Poveste dintr-o iarnă

Teatrul de Vest ridică cortina pentru povești, duminică, 17 noiembrie, ora 11.00, cu premiera spectacolului Poveste dintr-o iarnă! În această...

Teatrul de Vest ridică cortina pentru povești cu premiera spectacolului Poveste dintr-o iarnă
Evenimente joi, 14 noiembrie 2024, 20:43

Tot adevărul despre droguri chiar de la foştii consumatori

Tinerii trebuie să cunoască tot adevărul despre droguri chiar de la foştii consumatori. Ei trebuie să cunoască şi nota de plată, a spus...

Tot adevărul despre droguri chiar de la foştii consumatori
Evenimente joi, 14 noiembrie 2024, 07:55

Maraton Straja 2024, eveniment de alergare montană cu participare internațională

Stațiunea Straja va găzdui în această săptămână o nouă ediție a Maratonului Straja – Cursa Prieteniei. Ediția a 5-a oferă o nouă...

Maraton Straja 2024, eveniment de alergare montană cu participare internațională
Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024, 16:28

Salonul Industriei Ușoare la Timișoara

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează a treia ediție de toamnă a SALONULUI INDUSTRIEI UȘOARE în perioada 13 – 17...

Salonul Industriei Ușoare la Timișoara
Evenimente miercuri, 13 noiembrie 2024, 07:43

Istoria comunicaţiilor şi evoluţia curieratului din Poşta Română, în expoziţie, la Bastionul Therezia 

Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române a vernisat, marţi, în Bastionul Therezia din Timişoara, o...

Istoria comunicaţiilor şi evoluţia curieratului din Poşta Română, în expoziţie, la Bastionul Therezia