Patriarhul Serbiei, infectat cu Coronavirus
Patriarhul Porfirie al Serbiei a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a anunțat marți biroul său, potrivit Reuters.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 12 ianuarie 2022, 11:30
Patriarhul, în vârstă de 60 de ani, „are simptome foarte ușoare și va fi tratat la domiciliu”, a spus biroul său într-un comunicat.
„Sfinției Sale i s-a prescris o terapie adecvată”, se arată în comunicat. De asemenea, Patriarhia mai transmite că acesta „se roagă pentru medici și personalul medical și mai ales pentru toți cei afectați de epidemie”.
Patriarhul Porfirie a intrat în autoizolare anul trecut după ce a intrat în contact cu un preot testat pozitiv pentru coronavirus.
Porfirie a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe a Serbiei anul trecut după ce patriarhul Irineu a murit din cauza COVID-19 în noiembrie 2020 la vârsta de 90 de ani.
Tot în decembrie, și liderul interimar al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a preluat funcția după moartea Patriarhului Irineu, a fost internat din cauza infecției cu coronavirus. Hrizostom, în vârstă de 68 de ani a fost internat într-o clinică din Belgrad.
Sursa: Digi24.ro