Masca medicală este de astăzi obligatorie în toate spaţiile închise şi deschise. Cei care poartă măşti textile sau din plastic, riscă amenzi
De astăzi, masca medicală este, din nou, obligatorie, la nivel naţional, în toate spaţiile închise şi deschise, odată cu prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Cei care poartă alte tipuri de măşti, textile sau din plastic, riscă amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a atras, însă, atenţia că informaţia potrivit căreia sunt obligatorii măştile de tip FFP2 este falsă:
Articol editat de Daiana Rosca, 8 ianuarie 2022, 08:22
Raed Arafat: „Sunt mulţi care răspândesc ştiri false tocmai ca să pună oamenii să cumpere la preţ mai mare astfel de măşti – deci astea sunt ştiri false. La acest moment se poate şi cu masca chirurgicală sau cu mască FFP2, dar nu este obligatorie mască FFP2. Ce este obligatoriu este mască minim medicală, adică mască cum zicem noi chirurgicală, cum i se spune. Sunt interzise măştile textile, asta trebuie să se înţeleagă”.
Tot de astăzi intră în vigoare şi celelalte măsuri de gestionare a celui de-al 5-lea val al epidemiei în ţara noastră. Instituţiile, autorităţile publice şi operatorii economici trebuie să asigure, la intrarea în sediu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor. Pe de altă parte, s-a redus durata carantinei, dar această măsură se va aplica şi persoanelor vaccinate care au avut contact direct cu un bolnav de COVID. Perioada de carantină a fost redusă de la 14 zile la cinci zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele şase luni, în timp ce persoanele nevaccinate vor rămâne 10 zile în carantină. Secretarul de stat, Adriana Pistol, a explicat motivele acestei măsuri.
Persoanele vaccinate şi persoanele care sunt foste bolnave în ultimele şase luni au deja un anume grad de protecţie, prin imunitatea dobândită, motiv pentru care perioada de transmitere a îmbolnăvirii este mult mai scurtă. Acesta este şi motivul pentru care am hotărât că cinci zile sunt suficiente, şi aici vorbim de carantină. Nu persoanele bolnave, cele care sunt bolnave vor fi izolate timp de şapte zile.
Persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală în ultimele şase luni vor intra în carantină 10 zile, dacă vin din state ale spaţiului comunitar aflate în zona roşie, dar şi din spaţiul noneuropean. Vor scăpa de carantină persoanele vaccinate care vin din afara Uniunii Europene, dar care prezintă un test RT PCR negativ, efectuat cu 72 de ore înainte.#HUN/lalexandrescu