[FOTO-AUDIO-VIDEO] Primul punct de operare montană din ţară a fost inaugurat astăzi la Caransebeş
Caransebeșul este al 3-lea oraș din țară, alături de București și Iași care are, începând de astăzi, atât o Unitate Specială de Aviație, cât și un Punct de Operare Aeromedicală.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 24 decembrie 2021, 15:51
Cinci județe vor beneficia de intervenția unui elicopter SMURD, achiziționat prin programul Viziune, derulat de Ministerul de interne. La eveniment a participat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El a vorbit despre necesitatea asigurării zonei montane cu un elicopter SMURD, în condițiile în care pentru intervenții în zone alpine era disponibil doar un elicopter din Mureș, sprijinit de cel de la București.
„Acest elicopter nu va deservi numai urgențele medicale din zona montană, ci și pe celelalte. De astăzi, acest elicopter intră în operare, deci poate pleca la intervenţii. Are troliu, permite să coboare medicul, chiar dacă elicopterul nu poate ateriza şi să acorde asistenţă de urgenţă şi să salvăm oamenii mult mai repede. În mod normal, asta se face în colaborare şi cu Salvamontul, colaborarea aer-sol cu salvamontistul care este la sol este foarte importantă şi au făcut antrenamente multe în acest sens”.
La ora actuală, elicopterul a cărui valoare este de aproximativ 8 milioane de euro este deservit de piloți de la IGAv, de 5 medici și 8 asistenți de la Spitalele din Caransebeș, Timișoara și Reșița.
Primăria Caransebeș a suportat din bugetul local, o investiție de aproape 80.000 de lei atât pentru refacerea hangarului, pentru cazarea și masa medicilor, cât și pentru dotările necesare bunei funcționări a punctului de operare aeromedicală.
Edilul municipiului Caransebeș, Felix Borcean a precizat că deși orașul nu a primit nicio alocare bugetară în acest an fiscal, Primăria va susține cu toate forțele, punctul aeromedical, inaugurat astăzi.
”Tot ceea ce veți vedea în interiorul acestui hangar a fost realizat într-un timp relativ scurt, printr-un efort al colegilor mei din Primărie și al întregii comunități, până la urmă și merită toate aprecierile, atât constructorul, cât și cei care s-au ocupat de amenajarea acestui punct”.
La ceremonia de astăzi au mai participat șefii de arme din MAI, generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Daghe, autorități locale și județene, dar și fostul ministru de interne, Ion Marcel Vela.
„Din punctul meu de vedere, astăzi se împlinește un vis. Se naște această activitate care va asigura pentru Banat, și nu numai, o certitudine că lumea va fi mai bună, o certitudine că acești oameni minunați care vor zbura cu această aeronavă și cea care va sosi în viitor, de căutare în zona alpină, împreună cu angajații IGAv, cu toți cei implicați în Departamentul pentru Situații de Urgență vor fi ctitorii unei lumi mai bune. Acest elicopter SMURD și tot ceea ce ține de activitatea aeromedicală vor realiza pentru Caransebeș și pentru Banat o șansă în plus de dezvoltare economică”.