Premiu pentru scriitorul reșițean Radu Cernătescu
La Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorlor din România a venit Moș Crăciun. Deghizat în Cornel Ungureanu, președintele filialei, „Moșul” a împărțit diplome și premii în bani membrilor cu apariții memorabile în anul editorial 2020. Iată mai jos lista laureaților de anul acesta:
Articol editat de Gerhard Chwoika, 22 decembrie 2021, 15:31 / actualizat: 23 decembrie 2021, 13:07
PREMIUL OPERA OMNIA – Petru Ilieșu
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU POEZIE (ex aequo)
Borco Ilin, pentru volumul Nescriși, nemuriți, Editura Brumar, 2020,
Goran Mrakic, Lumea e cămașa mea de forță, Editura Brumar, 2020.
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU PROZĂ (ex aequo)
Paul Eugen Banciu, Oastea singuratică, Editura Brumar, 2020,
Radu Pavel Gheo, Un drum de ceapă, Editura Polirom 2020.
PREMIUL CARTEA ANULUI PENTRU CRITICĂ, ISTORIE LITERARĂ ȘI ESEU (ex aequo)
Radu Cernătescu, O, cultura. Jurnal hermeneutic, Editura Junimea, 2020,
Alexandru Ruja, Cercul Literar de la Sibiu: destine frânte – destine împlinite, Editura Muzeul Literaturii Române, 2020.
Din pleiada de laureați de anul acesta, Radu Cernătescu este singurul reșițean. Filosof, critic literar și eseist, el este un obișnuit al premiilor literare, din cele peste 20 de distincții primite până azi, semnalăm: Premiul „Mihail Sadoveanu”, acordat de Muzeul Național al Literaturii Române (2019), Premiul pentru hermeneutică filosofică „Lucian Blaga”, acordat de Academia Română (2018), Premiul de Excelenţă „Mihai Eminescu” pentru exegeză şi editologie eminesciană, acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni (2017) etc.
Volumul O, cultura. Jurnal hermeneutic, Editura Junimea, 2020, propune cititorului o călătorie spirituală pe un tărâm încă insuficient explorat. Această terra incognita se află la granița dintre filosofie și literatură, dintre timpul istoric și timpul eroic. În cele 280 de pagini ale cărții, autorul reinterpretează 25 de lecturi ce au schimbat cândva lumea, dar care zac acum în uitare pe rafturile bibliotecilor. De la comoara de sapiențialitate medievală Secretum Secretorum (sec. X), atribuită lui Aristotel, și până la manualul de arhitectură postmodernă The Urban Crisis: Diagnosis and Cure (1964), cărțile prezentate fac parte, în viziunea autorului, dintr-o Bibliotheca Paradisiaca, eternă și mereu demnă de reveniri. Să mai amintim doar că, conform cutumei încetățenită la nivelul filialelor Uniunii Scriitorilor, laureații de anul acesta vor face parte din juriul care va stabili ierarhiile în anul viitor…
Constantin RUPA – Cenaclul Literar „Semenicul” Casa de Cultură Reșița
Sursa foto: banatulazi.ro