Turist de sărbători – unde, cum și cât?
În ciuda perioadei pandemice pe care o traversăm, tot mai mulți români aleg să își petreacă sărbătorile de iarnă departe de casă, fie că se orientează spre stațiuni balneare, ori spre cele montane.
Articol editat de Ovidiu Babolea, 14 decembrie 2021, 17:06 / actualizat: 15 decembrie 2021, 12:50
Statistica ultimilor ani arată că românii aleg destinații din țară pentru Crăciun și externe de revelion, iar dintre cele românești județul Caraș-Severin se află printre preferințele turiștilor.
Turiști adaptați vremurilor
Cele mai multe pachete primite de agențiile de turism venind din stațiunea Băile Herculane, dar în creștere sunt și stațiunile montane, precum Văliug, Crivaia, ori Muntele Mic, obiective solicitate de turiști români din toate colțurile țării.
Și în ciuda imprevizibilului cu care restricțiile pandemice pot să apară, turiștii români s-au adaptat și au schimbat tendința de rezervare a unui sejur, spune Loredana Moldovan, reprezentanta unei agenții de turism din România:
„Spre exemplu dacă în trecut terminam sezonul de vară și deja din august, septembrie începeam rezervările pentru sărbătorile de iarnă, acum termenul mediu de rezervare a ajuns să fie de câteva săptămâni, poate chiar de câteva zile.”
Adică totul se face ținând cont de condițiile și restricțiile epidemiologice care vor fi în vigoare în momentul în care sejurul va avea loc.
Asigurarea storno – esențială
Și totuși ținând cont de imprevizibilul perioadei pe care o traversăm riscurile pierderii unei programări, ori al unui sejur, din cauze pandemice există și sunt asumate atât agențiile de turism, cât și hotelieri și transportatori, iar pentru ca turistul să nu fie afectat de eventuale situații neprevăzute există și soluții, iar acestea sunt asigurările storno, care „preiau mare parte din problemele care pot apărea”, a mai specificat Loredana Moldovan.
Așadar pentru un cost de 2% – 4%, din valoarea pachetului turistic, asigurarea este soluția în cazul în care apare orice situație imprevizibilă, fie personală, fie publică – națională, fie restrictivă cauzată de pandemie.
Prețul variază în funcție de mai mulți factori, de la cei legați de locație, la cei legați de durata sejurului, până la perioadă, ori condiții.
Cât despre costuri…
Cât despre costurile unui sejur de trei nopți pentru doi adulți de Crăciun acestea coboară de la aproximativ 3600 de lei în Poiana Brașov, spre 2.200 de lei în Băile Felix, 1.900 în Băile Herculane, până la aproximativ 1.600 pe Valea Prahovei, mai specificat Loredana Moldovan, reprezentanta unei agenții de turism din România.
sursa foto: mediafax.ro