[AUDIO] Romeo Dunca:”Spitalul modular a trecut, sperăm să-l ducem la capăt. Mă bucur că nu am ratat această șansă”
După o altă şedinţă cu scântei, proiectul pentru realizarea unui spital modular la Reşiţa cu tot cu modificările aferente a fost votat ieri de consilierii judeţeni şi este la un pas de a fi realizat. Urmează semnarea contractului, apoi vor demara procedurile de licitaţii. Spitalul modular va fi construit în curtea Judeţeanului, pe un teren de aproximativ 1700 de metri pătraţi.
Articol editat de Daiana Rosca, 26 noiembrie 2021, 08:01 / actualizat: 26 noiembrie 2021, 16:31
Există însă o singură problemă, Consiliul Judeţean nu are banii necesari pentru a suporta cheltuielile neeligibile, dar se vor găsi soluţii suţine preşedintele Romeo Dunca.
„S-a mai terminat o ședință, a mai trecut o lună, același mod de lucru, din păcate. Spitalul modular a trecut sperăm să-l ducem la capăt, să-l facem și după ce va fi făcut cred că lucrurile se vor schimba. Mă bucur că nu am ratat această șansă, sigur astăzi nu avem bani să suportăm cheltuielile neeligibile dar cu siguranță în momentul în care se impune să plătim, avem o perioadă de timp că să putem să accesăm un credit”, ne-a declarat președintele CJ Romeo Dunca.
Obiectivul general al proiectului vizează promovarea investițiilor necesare pentru consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS CoV-2.
Prin realizarea acestui proiect se urmărește creșterea numărului de paturi, Staționarul 1 și 3, fiind depășite ca număr de paturi și pacienți pentru tratarea în situație de urgență a pacienților diagnosticați cu COVID-19.
Avanatajele realizării unui spital modular:izolează compartimentul de tratare pacienți cu COVID-19 de restul spitalului, scade riscul de infectare pentru pacienții cu alte patologii, crește numărul de paturi disponibile pentru pacienții COVID și poate fi reutilizat anterior ca secție de boli infecțioase sau pentru alte secții, în funcție de necesități.
Evaluatorul de la AMPOIM prin e-mailul primit în data de 10.11.2021 transmite Consiliului Județean Caraș-Severin grila de evaluare și anunță că proiectul intră în etapa de precontractare și solicită pregătirea actelor necesare acestei etape.
Proiectul în valoare de 3 milioane de euro a fost declarat eligibil pentru finanţare pe Programul Operaţional Infrastructură Mare. Dosarul a primit maximul de 100 de puncte. Dacă nu vor exista alte probleme, construcţia spitalului modular ar trebui să înceapă în primăvara anului viitor.