[AUDIO] Voința Lupac merge ceas! „Croații” au administrat prima înfrângere Pandurilor din Târgu Jiu
La primul sezon în Liga a III-a, Voința Lupac joacă fără complexe în fața oricărui adversar, obiectivul cărășenilor fiind de fiecare dată victoria. În etapa a 12-a, cărășenii au mai făcut o victimă cu nume: Pandurii din Târgu Jiu au venit la Lupac după trei puncte, dar au plecat cu mâna goală. Voința a deschis scorul în minutul 11 prin Daniel Vădrariu, Georgescu a egalat în minutul 73, iar Lupacul a înscris golul victoriei cu cinci minute înainte de final prin Cristian Popa. Un succes meritat, obținut în fața unei echipe redutabile, este de părere antrenorul Voinței, Boșco Vișatovici:
Articol editat de Vali Hora, 13 noiembrie 2021, 22:05
„Am întâlnit acasă cel mai greu adversar de până acum, o echipă solidă, o echipă puternică, cu jucători foarte masivi. Pe ansamblu, formația din Târgu Jiu își merită locul din clasament, dar uitați că băieții mei au înțeles ce le cer și ne-am apropiat victoria. Eu zic că am făcut un joc destul de bun, organizat. Pe final ocaziile ne-au aparținut și puteam tranșa jocul un pic mai devreme, dar așa ne place nouă, să trăim cu suspans”, a declarat Boșco Vișatovici.
Voința Lupac: Căpățână, Cega, Banac, Circa, Marcu, Lucica, Săndescu, Danci, Vădrariu, Jinga, Avramovici.
De remarcat că Voința Lupac e prima echipă care ia trei puncte Pandurilor în actualul sezon. În urma acestei victorii, formația cărășeană face rocada chiar cu Pandurii și urcă pe locul trei al clasamentului. Croații lui Boșco Vișatovici au 24 de puncte, cu unul mai puțin decât ocupanta locului doi, CSM Deva. În etapa următoare, pe 20 noiembrie, Voința Lupac va evolua în deplasare la codașa seriei, Aurul Brad.