[AUDIO] Handbaliștii reșițeni s-au întors cu trei puncte de la Severin!
Deplasare de trei puncte pentru handbaliștii reșițeni! În etapa a 5-a a Diviziei A, CSM Reșița a evoluat la Severin contra lanternei roșii AHC Drobeta. Deși au avut mai multe indisponibilități, rossonerii antrenați de Radu Bote au controlat ostilitățile și au câștigat la o diferență categorică. CSM Reșița a condus la pauză cu 20-13 și s-a impus în final cu scorul de 43-24. Coordonatorul secției reșițene de handbal, Marius Bahan, a lăudat jucătorii tineri, care au dus greul în acest meci.
Articol editat de Vali Hora, 17 octombrie 2021, 11:48 / actualizat: 17 octombrie 2021, 12:49
„A fost un meci echilibrat în primele 10 minute, ne-au condus 5-3 la un moment dat, dar mă bucur foarte mult că ne-am impus, deși am fost în efectiv redus, adică 13 persoane, cu patru portari. Inițial era doar Ignat accidentat, dar cu o seară înainte s-au mai accidentat Belchite și Toni Gîrban. Mă bucur foarte mult că jucătorii tineri s-au comportat foarte matur, au luat jocul în serios. Au înscris toți juniorii care au fost pe foaia de joc și am câștigat într-o manieră clară. Vineri ne așteaptă din nou un meci care pare destul de ușor, la prima vedere, dar eu vreau să trag mereu un semnal de alarmă, să rămânem concentrați, să fim serioși, să ne pregătim și să dăm ce avem mai bun din noi”, a declarat Marius Bahan, coordonatorul secției de handbal CSM Reșița.
CSM Reșița: Boban Vuița, Alexandru Blagoe, Ionuț Tănasă, Denis Dumuța, Rareș Scurt (2), Snezan Radosavlevici (3), Raul Heimbach (3), Dorian Turcuman (3), Andrei Bondoc (5), Marius Negru (6), Deniss Kirsch (6), Mircea Negru (7), Marius Bahan (8).
După cinci etape, bilanțul reșițenilor în divizia A este de trei victorii, un egal și o înfrângere. Cu 10 puncte în cont, CSM Reşiţa ocupă locul doi al clasamentului, la egalitate cu Universitatea Craiova, care are însă golaveraj mai slab. Lider al seriei C este CSM Oradea, cu 15 puncte.
Vineri, 22 octombrie, rossonerii vor întâlni pe teren propriu formația CSU Politehnica Timișoara, ocupanta locului 6. Jocul va avea loc la Polivalentă, de la ora 18.30.
foto: facebook Handbal CSM Resita