Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] De la începutul anului, 25 de femei din Caraș-Severin au descoperit că au cancer la sân

Ziua luptei împotriva cancerului de sân este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la această boală şi, totodată, pentru a atenţiona asupra importanţei campaniilor de informare, a prevenţiei şi a programelor de screening, care pot salva vieţi.

[AUDIO] De la începutul anului, 25 de femei din Caraș-Severin au descoperit că au cancer la sân

Articol editat de Daiana Rosca, 1 octombrie 2021, 20:18 / actualizat: 2 octombrie 2021, 15:29

La nivel global, cancerul de sân este cea mai frecventă localizare malignă în rândul femeilor, conform Globocan. Se situează pe locul 5 ca şi cauză de deces prin cancer în populaţia mondială, în rândul femeilor (15%). La nivel mondial, peste 30% din totalul femeilor diagnosticate cu cancer sunt femei cu cancer de sân, menţionează site-ul www.iocn.ro.

Conform datelor statistice la nivel european, în ţările UE cancerul de sân înregistrează peste 522.500 cazuri noi, mult peste cancerul de colon (peste 228.0000 cazuri noi) şi cancerul de plămân (peste 158.100 cazuri noi).

Potrivit Societăţii Europene de Oncologie Medicală (European Society for Medical Oncology), se estimează că o femeie din opt care atinge vârsta de 85 de ani va dezvolta cancer de sân în timpul vieţii. 70% din cazurile de cancer de sân sunt descoperite prin autoexaminare. Dar nu toţi nodulii sunt detectabili la atingere, de aceea medicii recomandă efectuarea regulată a mamografiilor. Mamografia este indicată femeilor de peste 50 de ani, o dată pe an. Pentru femeile mai tinere, sub vârsta de 50 de ani este mai indicată ecografia mamară.

Opt din 10 noduli la sân nu sunt canceroşi, dar numai medicul poate decide despre ce tip de nodul este vorba. Statisticile arată că 40% dintre femei vor detecta, la un moment dat în viaţa lor, un nodul mamar. Potrivit Institutului Oncologic Bucureşti, aproape 6.000 de cazuri noi de cancer de sân sunt diagnosticate anual în România. Din păcate însă, cele mai multe femei care suferă de cancer de sân, ajung la medic destul de târziu, adică în stadiul II sau III al bolii. De aceea, numărul femeilor care au murit în ultimii ani de cancer de sân este tot mai mare.

Stadiul în care se află un cancer este exprimat, de obicei folosind o scală de la 0 la IV, stadiul 0 fiind cel în care cancerele nu sunt invazive, care rămân în localizarea iniţială. Stadiul IV înseamnă o diseminare macroscopică, adesea decelabilă şi clinic prin apariţia de tumori (metastatice) în alte ţesuturi şi organe decât ţesutul mamar. Dacă este diagnosticat precoce, înaintea răspândirii în organism, femeile cu cancer de sân au o rată de supravieţuire la 5 ani de 95%. După tratamentul primar, aproximativ 50% dintre paciente vor dezvolta un cancer de sân metastatic. Din momentul diagnosticării acestuia, perioada medie de supravieţuire a acestor paciente este în medie, de 18-30 luni, notează https://canceruldesan.ro.

În România, Ziua luptei împotriva cancerului de sân a fost marcată pentru prima dată în anul 2014, după ce, la 30 septembrie acelaşi an, Senatul şi-a asumat o Declaraţie, prin care ziua de 1 octombrie era recunoscută ca Zi naţională de luptă împotriva cancerului de sân, cancerul reprezentând “o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial”.

Decretarea acestei zile are menirea de a încuraja cetăţenii, agenţiile guvernamentale, companiile private, organizaţiile non-profit, precum şi toate celelalte grupuri interesate să se alăture activităţilor ce au drept scop creşterea gradului de conştientizare a ceea ce românii pot face pentru a preveni cancerul de sân. Declaraţia a fost iniţiată de Fundaţia Renaşterea, în parteneriat cu membrii Comisiei pentru sănătate a Senatului. La şedinţa Plenului Senatului au participat, în calitate de invitate, Mihaela Geoană – preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Cristiana Copos – vicepreşedinte al Fundaţiei şi Andreea Esca – ambasadorul Fundaţiei.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legislativ privind declararea zilei de 1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân, la 13 octombrie 2015, în calitate de for decizional în acest caz. La 10 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân, iar Legea 273/2015 privind declararea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 noiembrie 2015.

Potrivit prezentei legi, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi Zilei luptei împotriva cancerului de sân, iar unităţile sanitare pot efectua gratuit screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de sân şi pot îndruma pacientele către servicii medicale specializate. Totodată, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

De la începutul pandemiei, în judeţul Caraş-Severin a început să crească numărul femeilor diagnosticate cu cancer la sân. În anul 2020 au fost identificate 58 de cazuri noi şi de la începutul anului şi până în prezent alte 25 de femei s-au îmbolnăvit de cancer la sân. În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică sunt înregistrate aproape 1.500 de femei cu acest tip de cancer”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros.

Etichete:
Drumurile spre Semenic și Muntele Mic rămân închise. Viscol puternic şi în Clisura Dunării
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

Drumurile spre Semenic și Muntele Mic rămân închise. Viscol puternic şi în Clisura Dunării

Pe toate drumurile din Caraş-Severin se circulă în condiţii de iarnă! Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, drumurile care duc spre...

Drumurile spre Semenic și Muntele Mic rămân închise. Viscol puternic şi în Clisura Dunării
34 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:54

34 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin

AJOFM Caraș-Severin a anunțat doar 34 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin, majoritatea în Caransebeș. Distribuția locurilor de...

34 de locuri de muncă vacante în Caraș-Severin
Cod portocaliu de vreme rea pentru zona montană din Banat! Vântul va atinge 120 km/h
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:34

Cod portocaliu de vreme rea pentru zona montană din Banat! Vântul va atinge 120 km/h

Meteorologii au emis o nouă avertizare de COD PORTOCALIU, pentru zona de munte de peste 1.800 m, valabilă astăzi, până la ora 14:00. Sunt...

Cod portocaliu de vreme rea pentru zona montană din Banat! Vântul va atinge 120 km/h
CFR SA: Trafic feroviar afectat de vremea nefavorabilă
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 22:04

CFR SA: Trafic feroviar afectat de vremea nefavorabilă

Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi Portocaliu de vânt...

CFR SA: Trafic feroviar afectat de vremea nefavorabilă
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 22:00

Un şofer a decedat după ce a intrat cu maşina într-un tren, la Lugoj

Un bărbat a decedat, vineri seara, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un tren Regio, pe raza municipiului Lugoj,...

Un şofer a decedat după ce a intrat cu maşina într-un tren, la Lugoj
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 21:55

Anchetă epidemiologică la o grădiniţă din Timişoara

DSP Timiş a declanşat o anchetă epidemiologică, vineri, 22 noiembrie 2024 la o grădiniţă din Timişoara. „Am fost informaţi de către...

Anchetă epidemiologică la o grădiniţă din Timişoara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 18:17

Peste 2.750 de abonați din Caraș-Severin fără electricitate din cauza vântului puternic

Avaria la rețeaua electrică din județul Caraș-Severin, provocată de vântul puternic, a lăsat aproximativ 2.750 de abonați din nouă...

Peste 2.750 de abonați din Caraș-Severin fără electricitate din cauza vântului puternic
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 15:34

Noul cinema ‘Studio’ din Timișoara se redeschide pe 6 decembrie

Primul cinematograf de artă din Timişoara şi reper cultural al municipiului, cinema ‘Studio’ va fi inaugurat, pe 6 decembrie, cu...

Noul cinema ‘Studio’ din Timișoara se redeschide pe 6 decembrie