Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] CSM Reşiţa, pe primul loc! „Vulpoiul” Mediop, decisiv şi în meciul cu Deva

CSM Reşiţa e lider în seria a 7-a a Ligii a III-a, după victoria obţinută astăzi în derbiul cu CSM Deva. Disputat pe arena Dacia din Orăştie, meciul din etapa a patra a adus faţă în faţă singurele echipe fără punct pierdut în primele trei runde, Deva având un minim avantaj la golaveraj. Inevitabil, duelul direct avea să strice aceste bilanţuri perfecte – iar Reşiţa a fost echipa care a reuşit să  continue seria victoriilor. După o primă repriză fără goluri, inspiraţia lui Mediop a rupt echilibrul întâlnirii. În minutul 58, atacantul senegalez şi-a croit drum prin flancul stâng al apărării adverse şi a marcat cu un şut din afara careului. Acelaşi Mediop a dat Devei lovitura de graţie în minutul 66: faultat în suprafaţa de pedeapsă, vârful Reşiţei a transformat penaltiul, trecându-şi în cont cel de-al cincilea gol stagional – şi a doua dublă, după aceea reuşită în jocul cu Aurul Brad. Trebuie spus că golul doi al Reşiţei a dat ceva emoţii suporterilor, pentru că mingea trimisă de Mediop a trecut prin plasa ruptă a porţii devene, ceea ce a creat câteva momente de confuzie. În ultimele 20 de minute, nici atacurile Devei, nici contrele Reşiţei n-au mai modificat tabela. CSM Deva – CSM Reşiţa scor final 0-2, şi rosso-nerii se instalează în fotoliul de lider al seriei a 7-a. Un succes important şi meritat, a declarat după joc antrenorul Dan Alexa.

[AUDIO] CSM Reşiţa, pe primul loc! „Vulpoiul” Mediop, decisiv şi în meciul cu Deva

Articol editat de Vali Hora, 17 septembrie 2021, 20:00

„Am întâlnit o contracandidată de-a noastră, o echipă foarte solidă, foarte bine pregătită fizic şi organizată de Ştefan Nanu. Cred că a fost o victorie meritată, am controlat jocul. Pe lângă cele două goluri, am mai avut două situaţii bune de a înscrie. Am făcut un joc consistent. Îmi felicit jucătorii pentru că au avut determinare şi au jucat cum trebuie un astfel de meci. Urmează un meci cu Viitorul Pandurii, un meci pe care trebuie să-l câştigăm. Trebuie să legăm victoriile, pentru a ne consolida prima poziţie”, a spus Dan Alexa.

CSM Reşiţa: Micu – Fota, Rimovecz,  Ion. C, Bărboianu, Cioinac, Velcotă, Jorza, Munteanu, Vasluian, Mediop. Rezerve : Zimmermann, Avram, Aboubacar, Mura, Cristodulo, Breșneni, Ciubotaru, Sima, Stăiculescu. Antrenor Dan Alexa.

Celelalte două formaţii cărăşene joacă mâine, 18 septembrie. De la ora 17.00, Progresul Ezeriş primeşte vizita formaţiei Viitorul Şimian, iar Voinţa Lupac va fi gazdă în meciul cu Aurul Brad.

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
Fotbal vineri, 9 decembrie 2022, 17:14

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune

În ediția de astăzi a emisiunii România de nota 10 vă propun o întâlnire pe terenul de fotbal cu un număr 9 de nota 10, cu golghetera...

[AUDIO-FOTO] Laura Rus – fotbal, iubire și pasiune
CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
Fotbal marți, 6 decembrie 2022, 23:22

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!

Ultima zi a optimilor Cupei Mondiale de fotbal a adus prima surpriză din această fază a competiţiei: selecţionata Marocului a eliminat Spania la...

CM Qatar: Buturuga marocană a răsturnat carul spaniol!
CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Fotbal duminică, 4 decembrie 2022, 23:12

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi

N-au fost surprize nici în cea de-a doua zi a Cupei Mondiale din Qatar. Selecţionata Franţei, campioana mondială în exerciţiu, n-a avut nicio...

CM Qatar: Franţa şi Anglia se vor înfrunta în sferturi
Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal vineri, 2 decembrie 2022, 23:44

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi

Selecţionata Portugaliei a fost învinsă de formaţia Coreei de Sud cu scorul de 2-1, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar. Lusitanii – care...

Cupa Mondială: Coreea de Sud şi Elveţia, ultimele calificate în optimi
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 23:39

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei

Meciuri nebune, în grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar! Obligată să câştige în faţa Costa Ricăi pentru a mai spera la calificare,...

Nebunie la Mondial! Germania pleacă acasă, Japonia câştigă grupa E în faţa Spaniei
Fotbal joi, 1 decembrie 2022, 20:30

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi

Selecţionatele Croaţiei şi Belgiei au terminat la egalitate, 0-0, în ultima etapă a întrecerii din grupa F a Cupei Mondiale. Rezultatul care...

Cupa Mondială, grupa F: Maroc şi Croţia s-au calificat în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 23:41

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi

Argentina s-a calificat în optimile Mondialului din Qatar, după o victorie obţinută uşor în faţa Poloniei. Sud-americanii au dominat...

CM Qatar, grupa C: Argentina învinge Polonia, dar ambele echipe se califică în optimi
Fotbal miercuri, 30 noiembrie 2022, 19:56

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D

Deja calificată în optimi, Franţa a abordat jocul contra Tunisiei cu jucători mai puţin folosiţi în primele două meciuri din grupă....

Cupa Mondială: Franţa pierde, dar merge mai departe. Australia, a doua echipă calificată din grupa D