Polițiștii de imigrări din Arad continuă misiunile de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru cetățenii străini, aflați în custodie publică
Polițiștii de imigrări din Arad cu sprijinul jandarmilor arădeni continuă misiunile de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 20 de cetățeni străini, aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele acestora a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Articol editat de Daiana Rosca, 14 septembrie 2021, 21:39
Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică Arad continuă activitățile de îndepărtare a cetățenilor străini care nu își mai justifică șederea în țara noastră, prin noi misiuni.
Astfel, la începutul acestei săptămâni, polițiștii de imigrări au desfășurat două activități de îndepărtare sub escortă pentru 20 de cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani, din Pakistan, Afganistan, Bangladesh, Maroc, Tunisia, India și un apatrid, aflați în custodie publică.
Cetățenii străini au intrat la începutul anului în țara noastră, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dintre aceștia 7 au solicitat o formă de protecție internațională statului român, cererile lor fiind respinse în procedura de azil ca nefondate, iar ceilalți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării.
Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.
Astăzi, la finalizarea demersurilor, cele 20 depersoane au fost conduse la punctul de trecere a frontierei de stat și transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Acțiunea polițiștilor de imigrări a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.