13 septembrie, ziua pompierilor în România
Începând cu anul 1953, la data de 13 septembrie, în România se sarbatoreste ziua pompierilor.
Articol editat de Valentina Adam, 13 septembrie 2021, 06:52
Este omagiat actul eroic al pompierilor militari pentru apararea revolutiei de la 1848 din Tara Româneasca, în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane.
În confruntarea inegala, au pierit mai mult de jumatate din efectivele Companiei de Pompieri Bucuresti. Pompierii supravietuitori s-au retras în munti si s-au înrolat în armata condusa de Avram Iancu.
La Resita, ziua pompierilor este marcata cu portile deschise atât la sediul inspectoratului, cât si la sediul subunitatilor, vizitatorii fiind invitati sa vada diferitele tipuri de misiuni la care participa pompierii militari, dar si tehnica de interventie si echipamentele din dotare.
Tot astazi va avea loc si un ceremonial militar si religios, de la ora 12.00, la sediul din Resita al ISU Semenic, cu participarea oficialitatilor si a cadrelor militare în rezerva/retragere din Caras-Severin, ocazie cu care vor fi acordate diplome de apreciere pentru personalul inspectoratului care s-a remarcat prin profesionalism si rezultate remarcabile în activitate. Voluntarii din programul ,,Salvator din pasiune“, vor primi cu aceasta ocazie si certificatele de voluntar.
Reprezentanti ai ISU vor fi, luni, la festivitatile de deschidere a anului scolar 2021-2022, cu mesaje de informare a cadrelor didactice si a elevilor referitoare la prevenirea si stingerea incendiilor.