Începând de astăzi, timp de trei zile, se realizează lucrări de dezinsecţie pe raza municipiului Reşiţa
Primăria Reşiţa efectuează începând de astăzi şi până sâmbătă, 31 iulie o acţiune de dezinsecţie pe raza oraşului, atât la sol, cu utilaje de mare capacitate cât şi aeriană. Substanţele utilizate sunt avizate de către Ministerul Sănătăţii – Comisia Naţională de Produse Biocide.
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 iulie 2021, 10:17
Lucrările vor fi efectuate de Societatea Comercială DD CHIM SRL Hunedoara atât de la sol, cu utilaje de mare capacitate cât și prin avio-tratament. Substanțele utilizate în cadrul lucrărilor de dezinsecție sunt Cymina Ultra, Deltatim Plus și Dimilin 25 WP. Toate substanțele utilizate în cadrul lucrărilor de dezinsecție sunt avizate de către Ministerul Sănătății – Comisia Națională de Produse Biocide.
Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum şi copiii sunt rugaţi să nu intre în raza directă de acţiune a echipamentelor de pulverizat. De asemenea, apicultorii sunt sfătuiţi să ia toate măsurile pentru protejarea albinelor între orele 06.00 – 10.00 şi 19.00 – 22.00, astfel încât să se prevină apariţia unor eventuale intoxicaţii ale acestora.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Serviciului Gospodărie Urbană, din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa la numerele de telefon 0255/211692 interior 173, 0255/210258 sau prin e-mail: mediu@primariaresita.ro.