Ziua informării preventive, marcată de 10 ani în România
Încă din anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară campania „ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”, în fiecare dată de 13 ce pică marțea.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 13 iulie 2021, 11:49
Deși unii oameni consideră ziua de marti, 13, o zi aducătoare de ghinion, nu trebuie uitat că o informare, corectă și la timp, poate preveni multe din accidentele care pot pune în pericol viața. Inspectorii de prevenire de la ISU Caraş-Severin organizează astăzi, activități preventive în mai multe zone din județ, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor cărăşeni, locotenent Adrian Manofu.
„Specialiștii cărășeni din cadrul Inspecției de Prevenire desfăşoară în centrele municipiului Reșița și orașului Băile Herculane o serie de activități de informare a populației cu privire la principalele măsuri preventive și în cazul producerii unor situații de urgență, prin distribuirea de pliante și flyere, accentul punându-se pe pericolul folosirii instalațiilor electrice cu improvizații sau defecțiuni, verificarea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului, verificarea de către personal specializat a instalațiilor electrice și de gaze, instalarea detectoarelor de gaz, supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun dacă se joacă cu focul. De asemenea, prin intermediul spoturilor video din cadrul campaniilor ”RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, ”Siguranța NU e un joc de noroc!”, ”Nu tremur la cutremur!”, ”Scăpări de gaze” și „Nu încărca butelia la stația GPL!” pompierii readuc în atenția oamenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență”.
Până la ora 14 şi pompierii din Timiş desfăşoară activități cu caracter preventiv în Piața Victoriei din Timișoara, în zona centrală a municipiului Lugoj, lângă terasa ,,La avion” din Buziaș, în fața subunității de pompieri din Deta, în Parcul Central din Făget şi în zona centrală a orașului Sânnicolau Mare.