Italia, calificată în finală, după 4-2 cu Spania, la loviturile de departajare
Selecţionata de fotbal a Italiei s-a calificat în finala EURO 2020 după ce a învins reprezentativa Spaniei cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, marţi seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în prima semifinală, în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (0-0, 1-1).
Articol editat de Cristina Corocan, 7 iulie 2021, 01:11 / actualizat: 7 iulie 2021, 9:16
Italia a reuşit să deschidă scorul prin Federico Chiesa (60), dar Spania, care a dominat jocul, a izbutit egalarea pe final, prin noul-intrat Alvaro Morata (80). La loviturile de departajare, Belotti, Bonucci, Bernardeschi şi Jorginho au transformat pentru italieni, iar Gerard Moreno şi Thiago Alcantara au înscris pentru spanioli. Manuel Locatelli a ratat pentru ”azzurri” (a apărat Unai Simon), iar de la iberici au irosit penalty-urile Olmo (şut peste) şi Morata (a apărat Donnarumma), notează Agerpres.
Italia are un titlu european, obţinut în 1968, pe teren propriu, iar de două ori a pierdut finala, în 2000 (în faţa Franţei) şi în 2012 (în faţa Spaniei).
Squadra Azzurra şi-a luat o nouă revanşă în faţa Spaniei, care a învins-o la EURO în 2008 (4-2 la loviturile de departajare, în sferturi) şi în 2012 (4-0 în finală). Cele două echipe s-au întâlnit acum la al patrulea EURO consecutiv, în 2016 câştigând Italia, cu 2-0 în sferturi.
La Roja a început în forţă, cu o posesie covârşitoare a balonului şi binecunoscutul joc de pase, care i-a adus şi câteva ocazii bune de gol. Pedri l-a găsit pe Oyarzabal la 11 metri (13), dar acesta a greşit preluarea şi a ratat o mare şansă de a deschide scorul. Ferran Torres (15) a şutat pe lângă de la 20 de metri.
Prima acţiune notabilă a Italiei s-a consumat în min. 21, la o pătrundere a lui Emerson, dar Immobile şi Barella a întârziat execuţiile. Donnarumma (25) s-a remarcat apoi la şutul lui Olmo din careu.
Până în finalul primei reprize ocazii clare nu au mai apărut, dar la una din ultimele acţiuni, Italia a fost aproape să înscrie, însă şutul lui Emerson din unghi a şters bară (45).
Spania a avut şi prima oportunitate notabilă din partea secundă, însă Busquets a şutat din prima peste poartă de la 17 metri, la finalul unui contraatac (52).
Italia a ieşit mai mult la joc, reuşind să creeze pericol la poarta lui Unai Simon, în special prin Chiesa, al cărui şut din unghi a fost reţinut cu emoţii de portarul lui Bilbao (53).
Donnarumma a fost la post şi la şutul lui Oyarzabal din afara careului (58).
Squadra Azzurra a marcat prima, în min. 60, la capătul unui contraatac plecat de la Donnarumma, Chiesa a recuperat o minge respinsă de Laporte şi a şutat superb la colţul lung.
Spania s-a aruncat pur şi simplu în atac şi a supus defensiva echipei antrenate de Roberto Mancini la o presiune ridicată, ratând ocazii mari de gol prin Oyarzabal (65), care nu a reuşit să trimită o lovitură de cap din 8-9 metri, la centrarea lui Koke, şi Olmo (66), şut fără preluare de la 17 metri, pe lângă ţintă.
La poarta cealaltă, Berardi l-a testat de două ori pe Unai Simon (68, 80), dar acesta nu a putut fi învins.
Ibericii au reuşit egalarea în min. 80, prin Morata, după o combinaţie rapidă cu Olmo.
Cu această reuşită, Spania a ajuns la 13 goluri marcate la un turneu final EURO, un nou record după cele 12 marcate în 2008 şi 2012, când au cucerit titlul continental.
În prelungiri, cele două echipe au riscat mai puţin, dar tot spaniolii au fost mai periculoşi. În min. 98, Donnarumma a respins mingea centrată de Olmo din lovitură liberă, iar apoi Chiellini a blocat şutul lui Morata. În min. 102, Moreno a centrat, Donnarumma a boxat, iar Bonucci a reuşit să blocheze şutul lui Marcos Llorente.
Italia a avut şi ea o situaţie bună, dar Laporte a blocat şutul din careu al lui Berardi (110).
Pentru Italia este a zecea finală la un turneu major (Cupă Mondială sau EURO), doar Germania având mai multe dintre echipele europene (14). În schimb, pentru Spania este prima semifinală pierdută.
Italia a ajuns la 33 de meciuri consecutive fără eşec (27 victorii, 6 egaluri), ultima înfrângere datând din septembrie 2018 (în faţa Portugaliei).
Italia şi Spania se vor mai înfrunta o dată anul acesta, pe 6 octombrie, la Milano, în semifinalele Ligii Naţiunilor.
În ultimul act, Italia va înfrunta, pe 11 iulie, la Londra, Anglia sau Danemarca, formaţiile care vor disputa, miercuri, a doua semifinală, pe Wembley.