Andrei Baciu: Certificatul digital este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus statele din Spaţiul Schengen
Vicepreşedntele CNCAV, Andrei Baciu, a anunţat, mari seară, că certificatul digital, care va putea fi descărcat de la 1 iulie, este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus statele din Spaţiul Schengen (Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia).
Articol editat de Valentina Adam, 30 iunie 2021, 06:38
”Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care creează cadrul legal pentru folosirea certificatului digital al UE privind COVID. Documentul va fi publicat în curând în Monitorul Oficial. Certificatul digital este gratuit şi va fi recunoscut în cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, plus statele din Spaţiul Schengen (Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia). Acest document este menit să ne ajute să ne deplasăm mult mai repede în interiorul blocului comunitar pentru că verificarea lui va dura doar câteva secunde”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Andrei Baciu.
Acesta anunţă că, de joi, pot solicita acest document toţi cetăţenii care s-au vaccinat, au trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau au un rezultat negativ la un test SARS-CoV2 (antigen rapid-24h sau RT-PCR-72h).
Vicepreşedntele CNCAV, Andrei Baciu a precizat că va exista un call-center pentru a fi semnalate probleme în legătură cu emiterea certificatului.
Foto Andrei Baciu/Facebook